Sultanul Omanului a încetat din viață, după o domnie de 50 de ani

Sultanul Omanului, Qaboos bin Said al-Said, a murit în seara de 10 ianuarie, la 79 de ani, după 50 de ani de domnie, fără să lase un moștenitor la tron, relatează AFP.

Foto: Rabih Moghrabi/Getty Images

Omanul a declarat trei zile de doliu oficial, pentru moartea lui Qaboos, 79 de ani, care venit la putere și a condus tatul din Golful Piersic de la lovitura de stat din 1970, fiind ajutat de fosta putere colonială a Omanului, Marea Britanie.

Potrivit AFP, în ultimii ani, se credea că Qaboos suferă de cancer de colon și a apărut rar în public în urma tratamentului medical din Germania din martie 2015.

Qaboos nu are copii şi nu a numit în mod oficial un succesor. Potrivit constituției statului, familia domnitoare are trei zile la dispoziție să aleagă un succesor după vacantarea postului.

Dacă familia nu reuşeşte să se pună de acord asupra unui succesor, un consiliu format din militari, responsabili ai securităţii, şefi ai Curţii Supreme şi ai celor două adunări consultative vor instala la putere persoana al cărei nume a fost scris de sultan într-o scrisoare sigilată.

Qaboos s-a născut pe 18 noiembrie 1940, în vechea dinastie Al-Said, din capitala provinciei sudice, Salalah, într-o țară izolată, la capătul lumii moderne.

Omanii mai în vârstă își amintesc că întrecut, capitala Muscat nu avea electricitate și nici apeduct, iar porțile orașului medieval erau închise la amurg.

Tânărul Qaboos și-a făcut studiile în Marea Britanie, urmând un curs de elită al Academiei Regale Militare Sandhurst, pe care a absolvit-o în 1962.

Qaboos a urcat pe tron la 23 iulie 1970 după ce tatăl său, printr-o lovitură de stat, cu scopul de a pune capăt izolării țării și utilizând veniturile acesteia din petrol pentru modernizare și dezvoltare, mutându-se la Muscat. De acolo a declarat că țara nu va mai fi cunoscută ca „Muscat și Oman” și că numele va fi schimbat în „Sultanatul Oman” pentru a reflecta mai bine unitatea sa politică.


Pub