(interviu) „Am opinii diferite de Filip și Diacov, nu am fost de Crăciun la nași”. Andrian Candu, despre datoria față de Plahotniuc, activitatea Guvernului Chicu și planurile pentru 2020

Au guvernat, apoi au picat, și-au îndeplinit rolul de opoziție, iar acum, din nou, votul deputaților Partidului Democrat din Moldova (PDM) este important în Parlament. Anul 2019 pentru democrați a fost plin de provocări și schimbări, iar acum, în 2020, încă trece printr-un proces de reformare, după plecarea fostului lider PDM. Dacă mai influențează Vlad Plahotniuc deciziile luate din cadrul fracțiunii, cât de mulțumiți sunt de activitatea Guvernului Chicu, urmează o coaliție PSRM - PDM, se pregătesc democrații de alegerile prezidențiale și cele parlamentare noi în circumscripția Hîncești, dar și datoria către ex-liderul PDM, ne spune fostul președinte al Parlamentului și deputatul Partidului Democrat din Moldova, Andrian Candu, într-un interviu pentru UNIMEDIA

Foto: UNIMEDIA

Bună ziua într-un nou an, dar să începem cu o concluzie privind anul 2019. Cum a fost acesta pentru Partidul Democrat?

Bună ziua, sper că ați avut parte de sărbători frumoase alături de cei dragi. Dați-mi voie să transmit celor care ne urmăresc un bun început de an și, în general, anul 2020 să fie un an liniștit și mai bun decât anul trecut. Dacă să vorbim de anul 2019, dacă să-l punem într-un context politic, pentru echipa PDM a fost un an al așteptărilor, an al așteptărilor de rezultate și reușite, și în același timp un an greu în care echipa PDM a trecut cu brio în fața unor provocări și a unor transformări.

PDM și-a realizat toate scopurile?

Sigur că nu. Dacă ne amintim, anul 2019 a început cu campania electorală pentru alegerile parlamentare din 24 februarie, după care a urmat o perioadă foarte dificilă, plină de incertitudini, după care a urmat perioada în care PDM în opoziție. Pe alocuri au fost intimidări, chiar și hărțuiri politice. Nu e ușor pentru o echipă care a fost la guvernare să meargă în opoziție și să facă față ca partid de opoziție. Până la urmă, toate sunt bune, inclusiv și opoziția. Orice echipă politică dacă nu cunoaște ce înseamnă opoziția, atunci nu știe cum să prețuiască guvernarea.

Ați declarat anterior că PDM este în proces de reformare, la ce etapă sunteți și care sunt noile schimbări?

Eu nu i-aș spune reformare. În primul rând s-a schimbat conducerea, în al doilea rând, până la ora actuală, nu sunt formate toate organele constitutive și statutare ale partidului. Sunt mai multe chestiuni legate de structurile interne ale partidului, ceea ce ține de organizațiile oamenilor în etate, organizația femeilor, organizația tinerilor. Însă se lucrează la unele strategii de dezvoltare și la planurile de acțiuni, inclusiv pentru anul 2020. Încă se discută despre procesul de luare a deciziilor în mod transparent, colegial, să nu existe frustrări sau nemulțumiri. Este un proces de transformare, care nu se face peste noapte. Întotdeauna a fost în proces de schimbare. Acum trebuie să tragem concluzia dacă au fost transformări bune, care au adus progres sau au adus regres. O caracteristică a anului 2019 este faptul că PDM a ajuns în opoziție și, respectiv, presupune o altă abordare.

În contextul acestor transformări, în echipa PDM vom vedea fețe noi?

Asta se încearcă. Deja s-au identificate persoane noi, care nu au fost în conducerea echipei. Cu siguranță vom veni cu unele idei și persoane noi la nivel de vicepreședinți. Partidul are nevoie de fețe noi, nu doar ca și imagine, dar de idei, abordări noi.

Există două grupări în PDM, așa cum afirmă socialiștii, dar și Dumitru Diacov nu a negat aceasta?

Eu nu le-aș numi grupări, este un cuvânt prea greu. Nu există echipe determinate cu lideri determinați. Există opinii diferite. Eu le-aș zice subechipe cu abordări diferite, care pot fi uneori în contradicții. Cel mai important este ca echipa să nu fie divizată. Mai bine să fie divizată în privința ideilor și abordărilor, decât să se rupă fracțiunea. Eu am idei diferite față de domnul Filip sau de domnul Diacov, dar asta nu înseamnă că suntem pe baricade diferite. Urmează campania electorală pentru alegerile prezidențiale și avem diferite opinii, dacă PD trebuie să aibă propriul candidat sau nu. Abordările diferite în acțiune, în comunicare, da – sunt diferite, dar asta e și frumusețea unei echipe.

Dar este vreo subechipă care comunică mai intens cu Vlad Plahotniuc?

La ora actuală, aproape că nu sunt persoane din echipa PDM care comunică cu Vlad Plahotniuc, cel puțin nu la nivelul deciziilor și a vieții politice. Eu, personal, comunic cu dumnealui, dar nu atât de des precum era anterior. Eu am o relație de rudenie cu dumnealui și asta presupune comunicare legată de familie, de sărbători. Bineînțeles în contextul Revelionului, Crăciunului.

L-ați felicitat?

Desigur, și cu ziua de naștere, și de sărbători am vorbit. Dar nu am vorbit despre situația politică din țară. Ultima discuție cu dumnealui în care am agreat într-un fel să nu comunicăm pe subiecte politice a fost în vara anului trecut, atunci când a și fost luată decizia de a se retrage din viața politică, se retrage de la conducerea PDM, și își asumă alte responsabilități.

Atunci când ați luat decizia ca PD să susțină moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Sandu înaintată de PSRM, nu v-ați sfătuit cu Vlad Plahotniuc?

Nu. Au fost speculații că am avut întâlniri undeva prin România – nu. Nu am comunicat cu Vlad Plahotniuc sau alți foști lideri ai echipei PD. S-a discutat doar în interiorul echipei PD. Bineînțeles, au fost discuții cu factori externi cu care comunicăm noi pe plan internațional, mă refer la nivel de Comisia Europeană, Ambasade, Guverne străine, cu colegii din PSD România sau alți colegi din familia social-democrată europeană. Dar nici acele discuții nu au influențat decizia, deoarece decizia a fost luată doar în interiorul PDM. A fost o decizie asumată, explicată ulterior, motivată foarte bine. Nemulțumirile față de Guvernul Maia Sandu au fost permanent expuse. Nu a fost o noutate că noi, de fapt, suntem nemulțumiți de actul guvernării.

A arătat mai mult ca o răzbunare

Nu aș spune. Dar să ne aducem aminte de discuțiile din plenul Parlamentului legate de politica fiscală, atunci când noi am ieșit cu critici dure. Foarte multe proiecte au fost anulate – inițiative ale PD. Abordări cu referire la politicile sociale, tot ce ține de investiții, de economie, noi am avut o abordare foarte dură față de Ministerul Economiei și ministrul Brânzan, care a refuzat să vină în cadrul fracțiunii, unde să avem discuții. Vă aduceți aminte și de unele critici din partea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei în acea rezoluție față de guvernare și abordările față de opoziție. În momentul în care a venit să luăm o decizie să votăm sau nu demisia Guvernului Sandu au fost discuții, au fost dezbateri, dar a fost o abordare unanimă că Guvernul Maia Sandu trebuie să meargă în demisie.

Acum Vlad Plahotniuc cu ce se ocupă?

Dumnealui are proiectele sale, familie, afaceri probabil. Până la urmă este un om de afaceri, cu siguranță, oriunde nu s-ar afla e un om de succes.

Este în siguranță acum?

Din câte cunosc, mai în siguranță decât în perioadele anterioare. Mai sunt chestiuni care trebuie să și le aranjeze, dar din câte cunosc e bine.

Unde se află acum PD, în opoziție sau la putere?

Situați actuală a PDM nu este mai ușoară decât acum jumătate de an. Pe deoparte noi am susținut și susținem în continuare Guvernul Chicu, din mai multe motive. În mare parte o bună parte din echipa Guvernului Chicu am lucrat împreună cu Guvernul precedent. Noi nu participăm nici direct, nici indirect, în actul de guvernare. Suntem într-o opoziție, dar, în același timp, susținem Guvernul Chicu, dacă acest Executiv își va respecta acele angajamente față de PD, care au fost asumate atunci când PD a votat pentru Guvernul Chicu. Aici mă refer la programele sociale, abordările fiscale și economice. La ora actuală nu există nicio discuție cu colegii socialiști de a face vreo coaliție sau de a participa în actul de guvernare, deși am auzit mai multe declarații de la președintele Igor Dodon. Vom vedea.

Anterior președintele țării era categoric la crearea unei coaliții PSRM – PDM, de ce acum și-a schimbat opinia?

Timpul le aranjează pe toate. În timp, evoluția unor evenimente presupune că trebuie să te adaptezi acestor evenimente. PSRM și PDM sunt două fracțiuni numeroase, din punct de vedere al mandatelor, care au capacități profesionale, care dacă ar lucra împreună într-un anumit format de coaliție, ar putea să aibă anumite rezultate.

Nu excludeți că veți crea o coaliție?

Eu am învățat că în politică nimic nu mai poate fi exclus. Până la urmă am văzut că colegii din ACUM semnau declarații că niciodată nu vor face o coaliție cu PSRM, până la urmă am văzut și coaliție, și guvernare. Nimic nu mă mai miră în politica moldovenească.

Atunci nu trebuie să ne mirăm dacă vom avea o coaliție PSRM -PDM?

Dacă termenele vor fi respectate, care sunt în viziunea PD, nu excludem nici un fel de cooperare nici cu stânga, nici cu dreapta. Dacă acesta va reprezenta interesul cetățenilor și, de ce nu, ce al PD. La ora actuală noi nu vedem greșeli mari din partea Guvernului Chicu și a echipe sale. Până ajungem în momentul că vom decide că lucrăm ca o echipă guvernamentală sau de opoziție, susținem în continuare Guvernului Chicu sau venim cu abordări critice, timpul le va arăta.

Ați declarat că nu aveți motive să criticați Guvernul Chicu, recent a fost majorat prețul la rutele interurbane, o decizie corectă?

Discuțiile cu cei din industria auto permanent au fost, nemulțumirile lor au fost expuse permanent în privința tarifelor. Într-adevăr, tarifele trebuie ridicate până la nivelul în care industria să nu dispară. Au și ei afacere și au servicii care trebuie să le presteze. Întrebarea este, însă, calitatea acelor servicii și posibilitatea cetățenilor și a mediului economic de a face față acestor tarife. În momentul în care se găsește formula potrivită ca pe de-o parte atunci când s-au majorat tarifele să se găsească ca o parte din aceste costuri să fie compensate sau ajutați cetățenii în așa mod ca să nu sufere din această cauză. PD monitorizează acest subiect, dar ne-am reținut la moment să venim cu critici, deoarece suntem în proces de analiză.

Dacă Guvernul Maia Sandu permitea majorarea acestor tarife, era aceeași abordare?

Da, noi întotdeauna am avut aceeași abordare. Unde se greșește și unde există o altă posibilitate de a face lucrurile, noi întotdeauna am spus-o. Când Guvernul Maia Sandu a venit cu acele modificări în politica fiscală sau cea socială, noi întotdeauna am fost duri. Același lucru l-am spus Guvernului Ghicu, când am discutat cu domnul Pușcuță despre politica bugetar-fiscală, am spus că suntem toleranți până la un moment dat. Dar vrem să revenim la neimpozitarea tichetelor de masă, am fost duri și am criticat intenția Guvernului de a impozita cu valoare adăugată serviciile internaționale, Facebook, Amazon și altele, am spus că este o greșeală. S-ar putea ca aceste servicii să nu mai fie prestate pe teritoriul Republicii Moldova. De aceea, am convins ministrul Economiei să nu aplice aceasta din 1 ianuarie, dar din 1 aprilie. Unde găsim posibilitate să ajutăm Guvernul – ajutăm, unde este de criticat - o să criticăm.

Cei din Blocul ACUM se declară nemulțumiți de activitatea acestui Guvern și au anunțat inclusiv o posibilă moțiune de cenzură pentru demiterea Guvernului Chicu, PD va susține?

În interiorul echipei nu am discutat acest subiect. Acum o să-mi exprim opinia mea personală. La ora actuală nu există motiv pentru care PD să semneze o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Chicu.

Igor Dodon nu exclude eventuale remanieri din cadrul Guvernului, PDM nu aspiră la câteva fotolii în ministere sau negociați cu PSRM asemenea funcții?

Nu s-a ajuns la așa ceva, nu s-a discutat cu colegii din PSRM nici despre remanieri în Guvern, nici despre asumarea responsabilității pentru echipa PD de actul de guvernare, nici despre coaliții sau majorități parlamentare cu fracțiunea PSRM.

În vara anului 2019, PD organiza un mare protest și cerea demisia președintelui Dodon, iar acum munciți cot la cot și votați proiecte de lege cu PSRM. Cum vine asta?

S-au schimbat lucrurile. PD a ajuns în opoziție. În zadar spuneți că muncim cot la cot cu PSRM, deoarece nu este așa. Am votat politica fiscală, bugetul, fiind că e o chestiune legată cu factorul guvernamental, dar nu este o decizie a echipei PD de a susține absolut tot. Fiecare proiect de lege votat cu PSRM sau cu cei din ACUM va fi discutat, dezbătut și deciziile se vor lua la fracțiune, în interesul cetățenilor și inclusiv al PD. Nu va exista vot automat. PD, va fi o echipă cu care trebuie să se discute, să se țină cont de opinia noastră, deoarece suntem o fracțiune importantă, cu 29 de mandate.

Igor Dodon mai vine la sediul PDM?

Igor Dodon nu a fost la sediul PD din câte eu cunosc.

Ultima vizită a fost pe 7 iunie 2019?

Se pare că da.

Dar ați mai discutat?

Dumnealui a fost o singură dată la ședința fracțiunii, în ultima ședință din sesiunea precedentă. Echipa PD s-a mai văzut cu dumnealui atunci când au fost consultările după căderea Guvernului Sandu și înainte de numirea Guvernului Chicu. Eu, personal, am comunicat o dată cu dumnealui pe subiecte legate inclusiv de cooperare și pe anumite politici economice, și sociale.

Acum nu îi mai cereți demisia?

Contextul politic se schimbă. De la zi la zi sunt schimbări spre bine și schimbări spre rău. În cazul în care dumnealui va încălca legea, Constituția și va acționa împotriva intereselor Republicii Moldova, în viziunea PD, sigur că noi ne vom expune în privința unei eventuale demisii, dar la ora actuală noi avem un context politic în care nu vedem motiv de solicitare a demisiei.

PD se pregătește de alegerile prezidențiale?

PD întotdeauna este pregătit de orice provocare și de orice alegeri. Consider că PD trebuie să participe cu propriul candidat la alegerile prezidențiale.

Vorbeam de sediul PD, cum este în noua – veche casă?

Este mai strâmtorat decât am avut ultimul sediu, dar este suficient pentru echipa PD. Sediul central are mai puțină importanță, dacă luăm în considerație că echipa trebuie să se concentreze în tot ceea ce înseamnă țară, teritoriu. Cu cât mai puțin o să stăm în sediul central, cu atât mai bine.

Recent, Andrei Goncearenko, un fost top-manager de la compania „Gazprom”, a devenit noul gestionar al Aeroportului Internațional Chișinău (AIC). Însă, la sfârșitul lunii decembrie pe adresa noastră a fost trimis un set de acte în care acționarul Komaksavia ar fi, deocamdată, un bulgar, care ar avea conexiuni cu Vlad Plahotniuc și Șor. În mâinile cui este AIC?

Aș specula dacă aș veni cu vreo anumită ipoteză în mâinile cui este. Eu am o viziune poate mai diferită față de alții și consider că însăși concesiunea aeroportului, ca administrare a aeroportului, nu este o chestiune rea. Ea se întâmplă în foarte multe țări, iar dacă să vedem cum arăta aeroportul când a fost administrat de stat și cum arată astăzi, e cerul și pământul. Toți fac o mare greșeală consider, deoarece pun populismul în fața unei decizii economice de dezvoltare. În primul rând, aeroportul este în gestiunea statului, este prezent prin a deține toate proprietățile. Statul este prezent prin securitatea de frontieră, aeronautică, vamă, poliție de frontieră. Să spui că este dat în mâna cuiva este o greșeală. Serviciile aeroportuare sunt concesionate. Cel care a luat decizia, a facut-o în acea perioadă datorită unor argumente economice. Pe atunci s-a făcut un studiu de fezabilitate, care a spus că dacă Republica Moldova nu va decide să înceapă investiții masive în aeroport, AIC va dispărea ca obiect atractiv, inclusiv a zborurilor. Nu se mai respectă elemente de securitate, investiții în piste, iluminare și multe altele, nu mai corespunde din punct de vedere al infrastructurii, parcări, mașini și multe altele. Atunci, AIC pe de-o parte va fi descalificat din punct de vedere al călătoriilor internaționale, plus va pierde concurența cu aeroporturile care sunt în regiune – Iași, Odessa, București. Dacă la acea vreme nu se luau anumite decizii, astăzi AIC ar fi avut o altă soartă, mult mai rea. De aceea, consider că decizia de a concesiona aeroportul a fost una bună. Investitorul, indiferent de cine este, mai puțin contează de cine stă în spatele acestei companii, ci mai mult contează ce face și care sunt obligațiile care și le-a asumat.

Decizia lui Igor Dodon și a lui Ion Chicu de a deschide și alte aeroporturi vi se pare binevenită?

Mi se pare, la fel, o decizie populistă, cu mesaj populist. Atunci când deciziile se fac așa, la nivelul televiziunilor și nu au la bază, mai ales astfel de decizii, niște studii de fezabilitate, niște studii economice făcute, atunci este o decizie greșită. Dacă această decizie de a deschide alt aeroport sau alte aeroporturi sunt bazate pe calcule economice, care arată atractivitate și o idee bună, atunci înseamnă că este o decizie bună. Eu, la ora actuală, nu am văzut nici un calcul și niciun studiu care ar demonstra contrariul, că este o decizie bună.

Se vehiculează că Andrei Goncearenko și-a depus dosarul pentru a obține cetățenia Republicii Moldova prin investiție, program lansat de Guvernul Filip. Se mai vehiculează că acesta ar avea probleme în Federația Rusă. Nu vedeți asta drept un risc, ca o persoană cu ilegalități să obțină cetățenia noastră?

În primul rând, din câte înțeleg, programul nu mai există sau este suspendat. Programul a avut menirea să atragă oameni de afaceri și mai ales cetățeni cu bani care să investească în Republica Moldova și în baza aceasta să obțină cetățenia. Dacă programul este atractiv, el funcționează, dacă nu este atractiv, nu funcționează. Programe de genul acesta au multe țări, inclusiv Statele Unite ale Americii, unde pentru investiții se dă așa-numitul Green Card. Cipru, Țările Baltice, Cehia, Bulgaria, foarte multe state, dacă nu greșesc peste 50-60, care oferă astfel de programe. Dumneavoastră dacă credeți că un om bogat din Rusia, India, China nu poate să își obțină altă cetățenie europeană, cu bani, să se ducă să își facă o cetățenie cipriotă sau lituaniană, atunci greșiți amarnic. Dacă acest Goncearenko ar vrea să își obțină cetățenia Ciprului sau oricare altă cetățenie, inclusiv a statelor europene sau SUA, sunt sigur că probabil și-ar face-o mai ușor decât în Republica Moldova. De aceea, eu nu aș lega riscurile de țară și riscurile de investiție cu tot ceea ce înseamnă programul cetățenie. Este o exagerare în cazul de față. Dacă dumnealui a încercat să obțină cetățenia Republicii Moldova și până la urmă nu o va obține, pentru că programul nu funcționează, dumnealui se va duce și o să o facă…

Păi ultimele cereri, 34, vor fi examinate…

Nu cunosc acest subiect. Nu am auzit, nu am mai dezvoltat subiectul, habar nu am ce se va întâmpla cu cei 34. Dacă acei 34 de oameni vor dori să obțină în altă parte cetățenie, cu siguranță o vor obține în altă parte și poate mult mai ușor decât în Republica Moldova. Și pașaport european, nu al unui stat asociat.

Oricum, avem Acord de Asociere, va fi liber să circule.

Da, dar dacă obține cetățenia Ciprului, în general va avea mai multe facilități, ca cetățean al UE.

Cunoașteți despre cererea președintelui Turciei ca liceele Orizont să treacă din gestiunea noastră în cea a unei fundații turce?

Am auzit despre astfel de solicitări, dar nu de ieri, de alaltăieri, dar din câte înțeleg, conducerea Turciei demult a lansat o astfel de idee, inclusiv în una din vizitele pe care le-am avut și eu în calitate de președinte al Parlamentului, la Ankara. Pe undeva, subtil, printre cuvinte, se vehicula o astfel de idee, la care răspunsul nostru atunci a fost următorul, care consider că și în continuare ar trebui să fie dat de către autoritățile noastre. Atât timp cât aceste licee respectă legea și se încadrează în tot ceea ce înseamnă rigorile legale și standardele prevăzute de legislația Republicii Moldova, o intervenție administrativă nu este treaba autorităților. Treaba autorităților Republicii Moldova este să se asigure că aceste licee respecte legislația, din punct de vedere al curriculumului școlar și al finanțării, copiii care învață acolo să își primească educația și să nu existe chestii ilegale și atât. Statul, mai ales când este vorba de proprietate privată, iar ele sunt private, nu trebuie să intervină.

Blocul ACUM a anunțat că va organiza proteste în cazul în care aceste licee vor trece în gestiunea Turciei.

Dar nu este treaba statului. O astfel de solicitare din partea Guvernului turc, adresată Guvernului Republicii Moldova, nu poate fi realizată. Guvernul nu are mecanisme și nu are cum să intervină în schimbarea de proprietate privată pe proprietate privată. Cum vă închipuiți dvs. ca președintele Dodon va da indicații actualului proprietar de a vinde proprietatea altcuiva? Sunt chestiuni pur private. Dacă se întâmplă așa ceva, va fi o intervenție a statului ilegală în tot ceea ce înseamnă proprietatea privată, o expropriere. Statul ce să facă? Să cumpere liceele respective? Asta e expropriere. Nu știu dacă statul ar avea motive să facă așa ceva, pentru că statul expropriază în tot ceea ce ține de anumite proiecte naționale. Noi am expropriat terenuri când am vrut să construim gazoductul Iași-Chișinău, am expropriat, iarăși, terenuri, când am vrut să construim obiecte de infrastructură a statului. În cazul liceelor este prea mult și nu este motivație juridică pentru așa ceva. Dacă se întâmpla așa ceva, Doamne ferește, atunci nu că proteste, atunci va fi scandal internațional. E proprietate privată străină, din câte înțeleg.

Copiii dvs. au învățat acolo

Da, unul. Copiii mei nu sunt astăzi în Republica Moldova pentru că ei sunt cetățeni cehi, cetățeni străini și există legislația cehă ca ei să învețe un anumit curriculum și să treacă prin anumite teste în Cehia, de nu, pierd cetățenia. De aceea, am luat decizia, pentru a face față, devenise foarte costisitor de a călători de la Chișinău la Praga, ca copiii să poată să învețe și acolo și aici. De aceea am luat decizia ca copiii să învețe acolo, de nu, pierdeau cetățenia.

Apropo de cheltuieli. Cu trei zile înainte ca fostul șef al democraților să renunțe la funcția de lider de partid, toate proprietățile de pe strada Bulgară din capitală, înscrise pe numele lui Vladimir Plahotniuc, au fost cumpărate de dvs.

Nu este adevărat, nu sunt toate proprietățile, nici nu știu care sunt aceste proprietăți. Am cumpărat apartamentul în care am stat, l-am închiriat, l-am concesionat de la domnul Plahotniuc deja aproape 10 ani de zile. Am stat în acest apartament ultimii 9 ani de zile. Am avut o înțelegere, la început nu îmi permiteam să îl cumpăr, fiindcă nu vândusem precedenta proprietate. Aveam un singur copil după aia a apărut al doilea și trebuia deja să schimbăm condițiile de trai și nu-mi permiteam financiar să cumpăr, atunci am acceptat propunerea ca să ne mutăm în chirie sau concesiune de folosință a apartamentului și, dacă vom ajunge la momentul potrivit când am să pot să-mi permit să-l cumpăr, am să-l cumpăr. Și decizia a fost de a cumpăra acest apartament. Încă n-am plătit tot prețul, apropo, fiindcă mai am încă datorii față de dumnealui, dar este apartamentul în care am locuit. Nu-i nimic nou.

Îi sunteți dator acum lui Vlad Plahotniuc?

Da.

Am analizat declarația dumneavoastră de avere și aveți un credit de 500 de mii de lei.

Nu, acestea nu sunt credite. Acestea sunt carduri bancare. Deja nu mai am, au fost lichidate. La o instituție financiară, când primești un card, ai o anumită limită de creditare. Limita aia, probabil legislația e cam stupidă în cazul de față, adică eu încă n-am luat împrumutul, dar faptul că am posibilitatea să iau un împrumut, trebuie să o declar. Acela nu e împrumut. Este posibilitatea de a lua un împrumut. Un fel de linie de credit dacă aș avea nevoie. Eu am acele carduri, dar nu mai am o asemenea facilitate fiindcă banca și-a schimbat politica, lucrând cu persoanele expuse politic și, respectiv, nu o să mai vedeți în noua declarație respectiva posibilitate.

Și salariul de deputat vă permite să achitați datoria către Vlad Plahotniuc?

Eu am avut, în primul rând, venituri anterioare legate de afaceri, economii, în al doilea rând, am avut o parte din care mai trăiesc pe lângă salariu și în continuare mai am intenția, dar, pe moment, nu am găsit cea mai bună formulă să-mi dezvolt câteva afaceri. Nu eu personal, dar cu anumiți parteneri și cu o anumită echipă fiindcă cu salariul de deputat eu n-am să pot cu siguranță mult timp să-mi întrețin familia, mai ales luând în considerare că trebuie să fac și naveta Chișinău - Praga.

Cine este candidatul PD pe circumscripția Hîncești?

În zilele următoare se va lua decizia.

Sunt mai mulți?

Sunt câteva idei, sunt câțiva candidați despre care noi discutăm, dar decizia se va lua în timpul cel mai apropiat deoarece termenele se scurg și noi foarte curând vom trebui să înregistrăm grupul de inițiativă pentru colectarea semnăturilor. Candidatului să-i pregătim dosarul… Cu siguranță noi vom avea candidat, ne vom lupta pentru acest mandat pe care îl considerăm al nostru, într-un fel… Dar, bineînțeles, trebuie să-l recâștigăm. Și, vom lupta dur și tare ca să reușim. Dar, numele candidatului va fi anunțat curând, când se va lua astfel de decizie.

Ce planuri are Partidul Democrat pentru anul 2020?

Pe prim-plan este participarea la alegerile prezidențiale și să câștige prezidențialele, de ce nu? Dar, trebuie să fim realiști. Nu va fi ușor, va fi greu, nu zic imposibil, dar de depus efort trebuie. Echipa Partidului Democrat trebuie în primul rând să se… eu aș numi-o reinventare. Fiindcă transformare, resetare, poți să o interpretezi cum vrei. Noi trebuie să ne reinventăm într-un fel ca echipă, pentru o mai bună comunicare, pentru o activitate mai eficientă, trebuie să ne întărim rândurile și să devenim mai puternici și cu echipele noastre locale. De fapt, rezultatul alegerilor locale demonstrează faptul că noi avem o echipă bună în teritoriu, adică în țară. Noi trebuie să ne regăsim după șocul prin care am trecut, în anul 2019 și în acest an să ieșim mult mai bine, mai frumoși, mai buni, mai eficienți, mai, mai, mai…

Unde ați petrecut Crăciunul?

Crăciunul, în mod tradițional, îl facem în Cehia, deoarece e o tradiție de familie, de 10 ani de când suntem toți împreună. E o tradiție specifică și familiei și comunității micului orășel unde stăm noi, unde merg copiii la școală, iar de Revelion am fost aici.

N-ați mers de Crăciun la nași?

Nu, nici la nași. Am fost la finii noștri. Nu am fost nici la munte, nici la mare… anul ăsta mai modest, acasă. Am mai dormit, m-am jucat cu copiii, am mai privit un film, am mai mâncat o salată în mod obișnuit, pure ocupații de casă.

Domnule Candu, când va fi mai bine?

Când noi toți, și nu doar politicul, cetățenii acestei țări, vom lucra mai bine, vom gândi mai pozitiv, vom fi mai uniți ca țară, ca oameni, indiferent de viziunile noastre politice. Noi mai trebuie să trecem prin niște elemente de educație, inclusiv civică, prin care noi să învățăm mai puțin să invidiem, mai mult să credem în fiecare dintre noi, mai puțin să ne lenevim, mai mult să muncim, și mai calitativ să muncim… Noi mai avem mult să facem ca țara noastră să fie mai dezvoltată, să fie mai bună și fiecare din noi, indiferent de nivelul de dezvoltare, indiferent de educație și ocupație, să fim fericiți aici, la noi acasă.

Eu vă mulțumesc și sper că ați răspuns sincer la întrebările noastre.

Și eu vă mulțumesc. Succese.


Pub