(video) Andrian Candu, despre o eventuală coaliție PD-PSRM: „Nu excludem niciun fel de cooperare nici cu stânga, nici cu dreapta”

Partidul Democrat din Moldova ar putea crea o coaliție politică în viitor cu una din ideologiile politice din Republica Moldova, fiind deschiși atât pentru partidul de stânga, cât și cel de dreapta politică. Declarația a fost făcută de către deputatul PD, Adrian Candu într-un interviu pentru UNIMEDIA.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit lui Andrian Candu, la momentul actual PD se află în opoziție, neparticipând în niciun fel la guvernare. În același timp, deputatul recunoaște că fracțiunea politică din care face parte susține Guvernul Chicu și toate inițiativele acestei guvernări.

„Noi nu participăm nici direct, nici indirect, în actul de guvernare. Suntem într-o opoziție, dar, în același timp, susținem Guvernul Chicu, dacă acest Executiv își va respecta acele angajamente față de PD, care au fost asumate atunci când PD a votat pentru Guvernul Chicu”, a declarat Candu.

În acest sens, Andrian Candu a menționat că PD susține programele fiscale și sociale, dar încă nu a fost pusă în discuție o eventuală coaliție cu PSRM.

„Aici mă refer la programele sociale, abordările fiscale și economice. La ora actuală nu există nicio discuție cu colegii socialiști de a face vreo coaliție sau de a participa în actul de guvernare, deși am auzit mai multe declarații de la președintele Igor Dodon. Vom vedea”, a menționat deputatul.

În același timp, Andrian Candu nu exclude că într-un final PDM va face coaliție fie cu stânga, fie cu dreapta politică, însă deocamdată formațiunea susține Guvernul Chicu.

„Dacă termenele vor fi respectate, care sunt în viziunea PD, nu excludem nici un fel de cooperare nici cu stânga, nici cu dreapta. Dacă acesta va reprezenta interesul cetățenilor și, de ce nu, ce al PD. La ora actuală noi nu vedem greșeli mari din partea Guvernului Chicu și a echipe sale. Până ajungem în momentul că vom decide că lucrăm ca o echipă guvernamentală sau de opoziție, susținem în continuare Guvernului Chicu sau venim cu abordări critice, timpul le va arăta”, a conchis Andrian Candu.


Pub