Procurori cu probleme de integritate
Social 10 ianuarie 2020, 20:08 | 3332

Multi dintre cei 21 de acuzatori de stat, numiti de procurorul general Alexandr Stoianoglo sa verifice activitatea Procuraturii Anticoruptie, au ei insisi probleme de integritate. Unii dintre controlori au chiar tangente cu dosare aflate pe rol la institutia supusa verificarilor. Stoianoglo spune ca procurorii care efectueaza controlul nu intervin pe dosare, ci doar verifica legalitatea.

Pentru verificarea Procuraturii Anticorupție au fost formate două grupuri de control. În primul grup, pe segmentul de urmărire penală, condus de procurorul general adjunct Ruslan Popov, au fost incluși 13 procurori, iar pe segmentul judiciar, condus de procurorul general adjunct Mircea Roșioru au fost incluși șase procurori. Potrivit portalului anticorpuție.md, Ruslan Popov figurează în două dosare penale intentate în ultimii ani intentate de Procuratura Anticorupție. Un dosar a fost pornit pe 8 octombrie trecut, pentru trafic de influență, iar în momentul demarării controlului dispus de Stoianoglo, dosarul se afla în faza de urmărire penală. Un alt dosar penal a fost pornit în 2017, în baza plângerii a doi oameni de afaceri. Aceștia i-au denunțat pe doi procurori din sectorul Ciocana, unde la acel moment Ruslan Popov era procuror-șef, menționând că oamenii legii ar fi estorcat de la ei sume impunătoare de bani. Ruslan Popov a fost subiectul mai multor investigații jurnalistice. El a fost surprins de echipa Jurnal TV printre procurorii, care pe 22 mai 2018, în timpul orelor de lucru, au venit acasă la fostul procuror general, Eduard Harunjen, să serbeze ziua de naștere a acestuia. Din cei 21 de controlori desemnați la Procuratura Anticorupție face parte și procurorul Vladislav Căruceru, care activează în cadrul Secției unificare a practicii în domeniul urmăririi penale. Toamna trecută, pe numele lui a fost intentat un dosar penal, acesta fiind bănuit că ar fi avertizat persoanele implicate în schemele de spălare de bani de la întreprinderea Metalferos despre percheziția ce urma să se desfășoare a doua zi la ei. O altă persoană din grupul controlorilor este Oleg Afanasii, procurorul care a considerat legală expulzarea profesorilor turci. Iar procurorul Alexandru Lozan a ajuns în vizorul presei, după ce deputații PAS Radu Marian și Dan Perciun au cerut să fie investigat pe motiv că și-a declarat bunurile la prețuri derizorii. Iar procurorii Adrian Rusu și Oleg Gârbu susțin că ar fi ajutați de părinți, declarând donații de mii de euro. Procurorul Nicolae Zanevici a permis unui notar accesul la un inculpat pe dosar, aflat în detenție preventivă în Penitenciarul nr. 13, în timp ce avea în gestiune un dosar pentru trafic de copii. Solicitat să comenteze afirmațiile, potrivit cărora ar avea tangențe cu două dosare penale, Ruslan Popov a declarat că sunt insinuări de-ale lui Viorel Morari și că acesta s-ar răzbuna pentru niște neînțelegeri mai vechi, din 2013, când Morari a fost delegat la Procuratura din Bender. Procurorul general Alexandr Stoianoglo a răspuns prin intermediul Serviciului de presă că procurorii care efectuează controlul nu intervin pe dosare, ci doar verifică legalitatea. De cealaltă parte, Viorel Morari susține că nu este împotriva controlului, dar nu este de acord cu faptul că sunt verificate și dosarele aflate în gestiune.

Opinia ta contează. Comentează!