image
Sursa foto: printerest.com

Familia regală „rănită” de anunțul ducilor de Sussex; Expert regal: „Ce își dorește Meghan, Meghan primește”

Familia regală a Marii Britanii s-ar simți „rănită” de anunțul prinţului Harry şi al soţiei sale, ducesa Meghan de Sussex, privind renunțarea la rangul de membri „seniori”, potrivit BBC.

Familia regală a Marii Britanii s-ar fi simțit „rănită” de anunțul prinţului Harry şi al soţiei sale, ducesa Meghan de Sussex, privind renunțarea la rangul de membri „seniori”, potrivit BBC.

BBC scrie că li s-a sugerat că ducii de Sussex nu s-au consultat cu Familia regală înainte de a face anunțul de miercuri.

Regina Elisabeth a II-a ar fi fost „luată prin surprindere”, potrivit corespondentului regal al BBC Jonny Dymond, întrucât discuțiile privind viitorul cuplului ar fi fost demarate, dar se aflau într-un stadiu incipient, potrivit Mediafax.

Palatul Buckingham, reședința oficială a reginei Elisabeth a II-a, a transmis că trebuie să fie rezolvate „chestiuni complicate”.

„După multe luni de reflecţie şi discuţii, am ales să facem o tranziţie anul acesta prin configurarea unui nou rol progresiv în instituţie", au transmis prinţul Harry şi ducesa Meghan într-un comunicat emis miercuri.

"Intenţionăm să renunţăm la statutul de membri seniori ai Familiei regale şi să muncim pentru a deveni independenţi din punct de vedere financiar, dar vom continua să o susţinem deplin pe Majestatea Sa Regina", precizează prinţul Harry şi Meghan Markle, conform BBC şi Sky News.

Prinţul Harry şi ducesa Meghan au transmis că intenţionează să "îşi împartă timpul între Marea Britanie şi America de Nord (...)". "Acest echilibru geografic ne va permite să ne creştem fiul cu respect faţă de tradiţia regală în care s-a născut, dar va oferi familiei spaţiul pentru a se concentra pe viitorul capitol, inclusiv lansarea noii noastre entităţi caritabile", potrivit aceleiași surse.

„Ce își dorește Meghan, Meghan primește”, a scris presa britanică, citând un expert regal, care a sugerat că în acest caz decizia a fost luată de ducesa de Sussex

„Harry și Meghan și-au făcut un obicei din a lua decizii fără ca ceilalți să știe ce urmează să se întâmple. Mă îndoiesc că cineva de la Palatul Buckingham – de la regină în jos – știa ce se întâmplă. Pare a fi o succesiune de lucruri făcute în stilul lor, ceea ce e greșit. Vor avea un picior în Canada și unul în Marea Britanie. Cum o să funcționeze asta? Vorbesc despre schimbarea climatică și totuși ei vor traversa dus-întors Atlanticul în avion”, spune expertul regal Dickie Arbiter.

„Cred că mulți se vor uita la ceea ce s-a întâmplat și vor o vor învinui pe ea”, adaugă expertul.

Noutăţile partenerilor

comentarii: