01:31:38 20.04.2024
Stiri

Reacția reginei după anunțul șocant al prințului Harry și a lui Meghan Markle: Părăsesc familia regală

Monden 09.01.2020 18:30 Vizualizări2228 Autor: Ziarul National
Reacția reginei după anunțul șocant al prințului Harry și a lui Meghan Markle: Părăsesc familia regală


Prințul Harry și Meghan Markle au făcut un anunț neașteptat miercuri seara, în care și-au exprimat decizia de a se distanța de familia regală și de a se muta în Canada. Deși au lăsat de înțeles că s-au consultat în această decizie cu regina, prințul Charles și ducii de Cambridge , se pare că aceștia nu au fost anunțați înainte, potrivit BBC.

Drept urmare, membrii familiei regale se simt „dezamăgiți şi răniți”. Palatul Buckingham ar fi fost „ţinut în întuneric” de Harry şi Meghan, iar decizia acestora este calificată drept „fără precedent”.O altă problemă se referă la modul în care li se va asigura protecţia atunci când se vor muta în Canada, aşa cum au anunţat.

„Discuțiile cu ducele și ducesa de Sussex abia au început. Noi înțelegem decizia lor de a alege o altă abordare, însă vor apărea probleme complicate care vor avea nevoie de timp pentru a putea funcționa”, a declarat regina.

O sursă de la palatul Buckingham a declarat la BBC că regina s-a simțit dezamăgită și rănită de decizia nepotului ei preferat.

Prințul Harry şi Meghan Markle renunță la rangul de membri seniori ai familiei regale. Ei au anunţat miercuri că intenţionează să facă un pas în spate din rolurile de prim-plan ca membri ai familiei regale britanice şi să devină independenţi financiar, urmând să-şi petreacă o parte din timp în America de Nord, unde își vor face propria organizație caritabilă.

„Intenţionăm să renunţăm la statutul de membri seniori ai Familiei Regale şi să muncim pentru a deveni independenţi financiar, dar vom continua să o susţinem deplin pe Majestatea sa regina”, se arată în mesajul celor doi.

„Avem acum în plan să ne împărţim timpul între Regatul Unit şi America de Nord, continuând să ne onorăm datoria faţă de Regină, Commonwealth şi patronajele noastre”, au anunţat ducii de Sussex, într-un comunicat postat pe platforma Instagram, miercuri seara.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md