Top 10 cele mai vizualizate sesizări de pe Harta Corupției. Cetățenii au reclamat cel mai des probleme în justiție

Julieta Savițchi
09/01/2020

Cititorii portalului Anticoruptie.md au depus anul trecut 73 de sesizări pe Harta Corupției. Oamenii au reclamat cazuri de corupție, conflicte de interese, nedeclararea bunurilor, presupuse fraude electorale, colectarea taxelor neformale în instituțiile de învățământ. Cele mai multe sesizări s-au referit însă la problemele din domeniul justiției. Echipa Centrului de Investigații Jurnalistice a documentat fiecare caz în parte și a realizat mai multe materiale jurnalistice. Șase cazuri sesizate pe Harta interactivă de pe Anticoruptie.md au stat la baza unor investigații jurnalistice, cu impact, în urma cărora au fost pornite trei dosare penale, iar un procuror vizat într-o sezizare și-a dat demisia. Portalul Anticoruptie asigură securitatea și anonimitatea persoanelor care sesizeaza fapte grave de corupție, abuzuri și injustiție, dacă asupra acestor persoane planează riscuri. Vă propunem cele mai vizualizate sesizări de pe Harta Corupției în 2019:  

1. Femeia care-și înșeală consătenii se vrea din nou primăriță la Măgdăcești. Sesizarea a fost publicată la 14 octombrie 2019, în plină perioadă electorală, și a acumulat peste 13.400 de vizualizări. Un grup de locuitori din satul Măgdăcești, raionul Criuleni, ne-a comunicat că Liuba Cojocaru candidează din nou pentru funcția de primar al localității, după ce a deținut două mandate de primar în satul Măgdăcești. Pimărița și-a finisat în 2016 o casă cu două niveluri. În declarația de avere și interese personale, Liuba Cojocaru scrie că imobilul costă doar 52 de mii de lei.

Autorii sesizării mai spun că aceasta „nu este singura minciună” trecută în actul public de către cea care le-a condus comunitatea timp de opt ani. Liuba Cojocaru nu a raportat salariul soțului, Victor Cojocaru, care administrează afacerea de familie și mai este și consilier raional în Criuleni. La fel, nu au fost declarate nici afacerile familiei. S-a scris doar că dispune de două spații comerciale cu suprafața totală de peste 460 de metri pătrați.

2. VIDEO// Am filmat cum polițiștii îl bat pe fratele meu și risc să stau trei ani la închisoare. Sesizarea a fost accesată de peste zece mii de ori. Autorul Sergiu Moroi, un taximetrist din Chișinău, ne-a comuncat că i-a filmat pe polițiști în timp ce îl bat pe fratele său și s-a ales cu dosar penal.

Bărbatul a precizat că la 13 decembrie 2016, l-a dus cu mașina pe fratele său la fosta soție care locuia cu cei doi copii minori într-un apartament din sectorul Buiucani al Capitalei. Fosta soacră nu i-a permis fratelui să intre în locuință să-și vadă copiii, el a insistat, iar aceasta a chemat poliția.

„La fața locului au sosit doi polițiști care au vrut să-l imobilizeze pe fratele meu, aplicând forța fizică. Văzând că polițiștii sunt agresivi și îl bat pe fratele meu cu picioarele, am scos telefonul mobil și am inclus camera video. Fratele a fost bătut crunt”, a comunicat Moroi.

Taximetristul susține că fratele său s-a plâns la procuratură pe polițiști, procurorii au respins plângerea, iar pe numele său a fost intentat dosar penal pentru opunere de rezistență.

3. Abuzuri ce se comit la Consiliul Electoral de Circumscripție numărul 1 din municipiul Chișinău. Sesizarea a adunat peste zece mii de vizualizări. Autorul sesizării a comunicat că la Consiliul Electoral de Circumscripție Electorală (CECE) Chișinău nr.1, se comit mai multe ilegalități, ansamblul cărora pot afecta atât derularea scrutinului pentru alegerile locale generale în municipiul Chișinău, cât și rezultatele acestuia.

4. Am fost șantajat să semnez o recipisă, iar acum sunt obligat să achit 7.500 de euro. Autorul sesizării care a acumulat peste 9.100 de vizualizări este Denis Cebu. Acesta a povestit despre problemele sale din justiție.

În 2014, a plecat în Turcia cu un TIR din Republica Moldova, în calitate de pasager. Șoferul i-a zis să se așeze la volan. Șoseaua era umedă și a derapat. Acum este impus să achite suma de 7.500 de euro, care ar fi fost necesară pentru reparația camionului.

5. Doar în presă mai am încredere. Sesizarea a fost accesată de aproape 9 mii de ori. Natalia Agapeev, o moldoveancă care muncește de ani buni în Italia, a dat 12 mii de euro rudelor unui pușcăriaș ca să-l ajute să iasă din închisoare.

Când a înțeles că a fost înșelată, s-a adresat la organele de drept, dar acestea ar fi încercat să mușamalizeze cazul. Femeia spune că a fost nevoită să-și facă publică istoria pentru a-i determina pe oamenii legii să-și facă datoria.

6. Am stat nouă ani după gratii pentru o crimă pe care nu am comis-o. 8.220 de vizualizări a acumulat sesizarea deținutului Stepan Pascal, condamnat în decembrie 2010 la nouă ani de închisoare pentru trafic de ființe umane. Acesta pledează nevinovat și luptă de mai bine de cinci ani pentru a-i trage la răspundere pe cei care i-ar fi fabricat dosarul.

Stepan Pascal a spus că nu renunță la lupta sa și continuă să-și caute dreptatea în instanță. Autorul sesizării susține că, deși era încarcerat, a acumulat probe suficiente pentru a-și demonstra nevinovăția. În 2014, a depus primul demers în care a prezentat probe noi pentru inițierea procedurii de revizuire a dosarului, dar fără niciun rezultat. „Pretinsa infracțiune ar fi fost comisă în 2009. Partea vătămată este de fapt victimă a polițiștilor. Eu am probe că nu sunt vinovat. Am cerut revizuirea, dar de nouă ori au fost emise ordonanțe de refuz. Bine că mai există câte un judecător onest și de trei ori mi-au acceptat demersurile. Dar până la urmă am pierdut lupta cu sistemul”, a declarat deținutul.

7. Am fost agresat de agenții de patrulare. Peste 8 mii de vizualizări a acumulat sesizarea lui Sergiu Zâmbrean, un bărbat în vârstă de 33 de ani din Chișinău, care susține că ar fi fost agresat verbal și fizic de doi agenți de circulație care l-au surprins că mergea cu motocicleta, fără acte la el. Cei doi polițiști l-au pedepsit și pe un avocat, care a urmărit scena și s-a apropiat să vadă ce se întâmplă. Bărbatul spune că se ducea cu motocicleta la alimentară deoarece pe strada Târgoviște, unde locuiește, nu sunt magazine, iar transportul public circulă rar.

El a fost oprit de doi agenți de ciculație care i-au solicitat actele. Zâmbrean le-a spus că a plecat în grabă din atelierul său și nu a luat actele cu el, dar i-a rugat să aștepte puțin că îi telefonează fratelui ca să i le aducă. „În timp ce așteptam, agenții de circulație au oprit vreo două mașini, apoi unul dintre ei s-a apropiat de mine și a început să strige și să mă numească cu cuvinte umilitoare pentru că nu aveam actele. Eu i-am răspuns că nu are dreptul să vorbească astfel cu mine. Atunci polițistul mi-a zis să nu îl învăț cum să vorbească și m-a lovit în piept. Am încercat să mă apăr, să-l îndepărtez, dar în ajutor i-a venit colegul său, m-au trântit la pământ și au încercat să mă încătușeze. Atunci a ajuns și fratele cu actele. Cu el era și fiica sa de patru ani. Când a văzut ce se întâmplă, a început să filmeze cu telefonul mobil”, a precizat Zâmbrean.

8. Sesizarea intitulată „Șefă de instituție medicală, dar fără studii în medicină” a acumulat peste 7.700 de vizualizări. Avocatul Vadim Ciobanu ne-a comunicat că Minodora Tizu deține din 2012 funcția de directoare a Asociației medical-teritoriale Ciocana, deși nu are studii superioare în domeniu. Mai mult, Tizu a fost numită în funcție de către Luminița Suveica, fosta șefă a Direcției sănătate a municipiului Chișinău, în afara unui concurs public, prevăzut de legislație.

9. Nepotul meu a fost condamnat la închisoare, deși nu este vinovat. Peste 7.000 de vizualizări a acumulat sesizarea semnată de chișinăueanca Tamara Băetrău, care a povestit că nepotul ei, Valeriu Băetrău, a fost condamnat la nouă ani și șase luni de închisoare pentru un viol pe care nu l-a comis. Nevinovăția lui a fost demonstrată de expertiza genetică. Procurorii și judecătorii însă nu au vrut să țină cont de realizările științei, invocând că aceasta nu a fost făcută în cadrul unei instituții de stat, asta chiar dacă atunci în Republica Moldova instituțiile statului nu efectuau experize genetice.

10. VIDEO// Primarul din Bașcalia „a furat ca în Codru - peste 7.000 de vizualizări. Consilierul local, Ivan Arnaut, ne-a comunicat că Petru Tarlev, primarul satului Bașcalia, raionul Basarabeasca, deține funcția de primar al satului de 16 ani, iar o perioadă a fost protejat de către fratele său, fostul premier Vasile Tarlev. Ulterior, Petru Tarlev a aderat la Partidul Democrat și acum s-ar afla sub protecția lui Dumitru Diacov, care este originar din Bașcalia.

Petru Tarlev ar fi acaparat tabăra de odihnă a satului cu 150 de locuri. Din cele peste 750 de hectare de pășune ale satului, 500 ar fi folosite de Tarlev, fără ca acesta să plătească un bănuț în bugetul satului.

Julieta Savițchi
09/01/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii