image
Sursa foto: Getty Images

Au îmbrăcat aceleași tricouri, dar nu s-au putut suferi! Opt perechi de colegi care s-au urât pe teren

Chiar dacă au fost colegi la unele dintre cele mai importante echipe din istorie și au avut performanțe incredibile, au existat colegi care nu s-au putut înțelege sub nicio formă.

Emlyn Hughes și Tommy Smith (Liverpool)

Hughes și Smith au fost colegi la Liverpool, iar Tommy era căpitanul "cormoranilor" până când și-a pierdut banderola în favoarea "Calului Nebun", în 1973. Acest eveniment a marcat ruptura definitivă dintre cei doi.

"Era clubul meu. Eram acolo cu mult timp înainte să ajungă el. Toată viața mea era legată de fotbal, mai ales de Liverpool, și vine acest individ cu două fețe să strice totul?", a spus Smith.

Zlatan Ibrahimovic și Rafael Van der Vaart (Ajax)

Cei doi erau colegi la Ajax când s-au întâlnit, din postura de adversari, într-un meci amical dintre Suedia și Olanda, în 2004.

Van der Vaart a suferit o accidentare și l-a acuzat pe suedez pentru problema apărută.

"Nu te-am accidentat intenționat, iar tu știi asta. Iar dacă mă mai acuzi vreodată, îți rup ambele picioare și atunci chiar va fi intenționat", a fost mesajul lui Ibra.

Teddy Sheringham și Andy Cole (Manchester United și naționala Angliei)

"Am intrat pe teren, 60.000 de oameni erau în tribune și priveau", a spus Andy Cole despre debutul în echipa națională a Angliei, într-un meci cu Uruguay, în 1995.

"Sheringham era jucătorul pe care îl înlocuiam. Mă așteptam să îmi strângă mâna, să îmi spună un 'Noroc acolo, Coley', ceva, orice. În schimb, din senin, m-a lăsat cu mâna întinsă și m-a ignorat fără motiv, nici până acum nu am aflat de ce", a mai zis Cole.

Din acel moment, cei doi nu au mai vorbit vreodată pe teren.

Lothar Matthaus și Stefan Effenberg (Germania)

Cei doi mijlocași au avut probleme întotdeauna, mai ales la echipa națională. Effenberg l-a acuzat pe Matthaus că este un laș, după ce n-a vrut să bată un penalty în finala Campionatului Mondial din 1990.

Mai mult, Matthaus i-a îndemnat pe conducătorii lui Bayern Munchen, echipa la care cei doi evoluau, să scape de Effenberg, în 2001.

Mauro Icardi și Maxi Lopez (Sampdoria)

Cei doi au fost cei mai buni prieteni la Sampdoria, dar relația s-a deteriorat iremediabil după ce Icardi s-a căsătorit cu fosta soție a lui Lopez, Wanda Nara. Mauro a ajuns apoi la Inter Milano, iar Maxi Lopez la Torino. Când cele două formații s-au întâlnit într-un meci din Serie A, fostul soț al Wandei a refuzat să îi strângă mâna jucătorului care acum este la PSG.

"Din păcate, astfel de lucruri se întâmplă, depinde doar de nivelul de ignoranță al oamenilor. Eu i-am întins mâna, sunt politicos", a spus Icardi după meci.

Jucătorul campioanei Franței a dat, însă, dovadă că nu este atât de mpoliticos pe cât a vrut să pară, după ce și i-a tatuat pe copiii lui Maxi Lopez pe braț.

Jens Lehmann vs Oliver Kahn (Germania)

Cei doi au fost într-o permanentă rivalitate pentru tricoul cu numărul 1 al naționalei Germaniei. Kahn a glumit pe seama lui Lehmann după ce și-a pierdut locul din poarta lui Arsenal, în favoarea lui Manuel Almunia.

"Eu nu am o iubită de 24 de ani, duc o viață diferită", a fost replica lui Lehmann, cu referire la faptul că Kahn avea o relație cu o barmaniță.

Lehmann nu a fost în relații mai bune nici cu Almunia: "Să ai pe cineva acolo care te urăște este ceva extraordinar. Mă trezesc zilnic și știu că va fi la fel. Mă trezesc și știu cum vor decurge lucrurile, dar nu mă interesează ce vrea sau ce crede el, poate spune absolut orice vrea", a spus Manuel Almunia.

Ruud van Nistelrooy vs Patrick Kluivert (Olanda)

Kluivert a fost genul de jucător care adora să iasă noaptea în oraș, în timp ce Van Nistelrooy era un tip mai sobru, care nu ieșea foarte des din casă. Atitudinea lui Patrick l-a deranjat, în mai multe rânduri, pe Ruud.

Kluivert a fost văzut la o petrecere după un meci de la EURO 2004, iar Van Nistelrooy l-a atacat pe colegul său din atac: "Nu pot să le fac eu pe toate". Selecționerul Olandei a încercat să îi facă să se înțeleagă, însă nu s-a putut ajunge la un astfel de rezultat.

Romario și Edmundo (Vasco da Gama și naționala Braziliei)

În momentul în care ambii jucători au ajuns la Vasco da Gama, suporterii au crezut că echipa va avea un "atac de vis", însă lucrurile s-au dovedit repede a fi cu totul altfel.

Celor doi nu le plăcea să se antreneze și preferau să joace tenis pe plajă. Prietenia dintre cei doi s-a terminat în momentul în care Romario a arătat un desen în care Edmundo stătea pe o minge desumflată pe ușa de la intrarea unei toalete, cu o reprezentare similară a fostei sale iubite pe ușa opusă.

Noutăţile partenerilor

comentarii: