Orban, despre Guvernul moldovean
Politic 8 ianuarie 2020, 20:47 | 2167

Prim-ministrul României, Ludovic Orban, a cerut la Bruxelles condiţionalităţi stricte din partea Uniunii Europene pentru Republica Moldova. ”Actualul Guvern de la Chișinău nu poate fi considerat un partener serios”, a declarat Orban în cadrul primei sale vizite oficiale la Bruxelles în calitate de premier. Șeful Guvernului de la București a făcut și o prezentare a situației politice din Republica Moldova.

Ludovic Orban se află la Bruxelles în cadrul unei vizite oficiale de trei zile. Prim-ministrul român s-a întâlnit deja cu președintele Consiliului European, vicepreședitele Comisiei Europene și cu mai mulți comisari, inclusiv cel pentru vecinătate și extindere. Ludovic Orban a fost întrebat de jurnaliști ce mesaj le-a transmis oficialilor europeni referitor la Republica Moldova.

Ludovic Orban a mai spus că nu poate considera un partener serios actualul Guvern de la Chișinău.

În cadrul întrevederilor cu președintele Consiliului European, Charles Michel, și cu comisarul pentru vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi, prim-ministrul României a făcut apel la o abordare strictă și condițională din partea Uniunii Europene pentru Republica Moldova, care să permită continuarea reformelor interne, în special a celor din domeniul justiției. Premierul Ion Chicu nu a fost de găsit pentru o reacție. 

Opinia ta contează. Comentează!