image
Sursa foto: headtopics.com

Mai mult de 380.000 de morţi în aproape nouă ani de război în Siria

Mai mult de 380.000 de persoane au pierit în Siria, dintre care 115.000 de civili, de la începutul războiului în martie 2011, potrivit unui nou bilanţ publicat sâmbătă de Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDH), relatează AFP.

Declanşat de represiunea manifestaţiilor prodemocraţie paşnice, conflictul a căpătat amploare prin implicarea grupărilor jihadiste şi a puterilor străine. Regimul lui Bachar al-Assad a reuşit cu toate acestea să cucerească în aceşti ultimi ani în jur de două treimi din teritoriu datorită sprijinului militar al aliatului rus.

Cel mai recent bilanţ, stabilit în martie 2019 de OSDH, indica peste 370.000 de morţi în conflict.

Potrivit noului bilanţ al acestei organizaţii care se bazează pe o vastă reţea de surse de-a lungul ţării, mai mult de 380.000 de persoane au murit din 2011. Printre aceste, 115.000 civili, dintre care 22.000 de copii şi 13.612 femei, scrie News.ro.

Mai mult de 128.000 de soldaţi ai armatei siriene şi membri sirieni şi străini ai miliţiilor care le-au fost aliaţi au fost ucişi din 2011, conform bilanţului. Printre membrii miliţiilor decedaţi figurează 1.682 de combatanţi ai Hezbollahului libanez, a precizat ONG-ul.

În plus, au murit peste 69.100 de combatanţi ai forţelor rebele şi de opoziţie, precum şi combatanţi kurzi, conform OSDH.

Mai mult de 67.000 de membrii ai grupării Stat islamic (SI) şi ai Hayat Tahrir al-Cham (HTS), fosta ramură a Al-Qaïda în Siria, şi alte grupări jihadiste, au fost ucişi în conflict, conform aceleiaşi surse.

Din cauza conflictului, milioane de sirieni au plecat în exil. ONG-ul a denunţat întotdeauna abuzurile la adresa drepturilor omului perpetuate de regim, acuzat de atacuri chimice mortale, dar şi de tortură şi arestări arbitrare.

Războiul reprezintă cauza distrugerilor masive de infrastructură şi a anihilat sectoare cruciale pentru economie, între care cel al petrolului.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: