Ce să faci pe 5 ianuarie, dacă nu vrei să stai în casă? Prinde cele mai colorate recomandări de evenimente

evenimente
Foto: Paul Green

Suntem în 2020 și asta înseamnă că trebuie să adunăm cât mai multe momente frumoase. Așa că ar trebui să lași lenea la o parte și să mai ieși din casă, cu atât mai mult că meteorologii ne promit și un pic de ninsoare pentru ziua de mâine. Iar noi, ca de obicei, îți aducem cele mai colorate recomandări de evenimente, iar ție îți rămâne doar să alegi ceea ce-ți este pe plac!

# Nu sta în casă, mergi la orășelul de Crăciun

La moldoveni sărbătorile durează un pic mai mult. Așa se face că avem două Crăciunuri, iar până vine cel vechi, în Scuarul Teatrului de Operă și Balet te poți bucura de o magie adevărată de iarnă, dedicată acestei sărbători.

Orășelul este deschis între orele 10.00 și 23.00. Mai multe detalii AICI!

# Nu sta acasă, mergi la yoga!

După mesele mai copioase de revelion, simțim nevoia de a face mai multă mișcare. Ești invitat la o oră gratuită de yoga la Tucano Coffee Brazil. Vino să te încarci de energie și să începi mai conștient noul an.

Evenimentul începe la ora 11.00. Detalii găsești AICI!

# Nu sta acasă, mergi la teatru!

„Iluzii” e o comedie amară, o poveste ironică despre viață, povestită de patru actori. Aflăm istoria de dragoste și moarte a două cupluri, care se confruntă cu niște iluzii, în care ne regăsim refugiul și noi. Povestea lor e de fapt povestea noastră.

Spectacolul începe la ora 18.00. Detalii găsești AICI!

# Nu sta acasă, joacă Mafia!

Cu siguranță ai auzit de jocul „Mafia”. Când ai jucat ultima dată? Nu ai jucat niciodată? Nu-ți fă griji! Acum totul se rezolvă. O echipă de oameni prietenoși te așteaptă să joci Mafia. Dacă nu ai făcut-o niciodată, ei te vor îndruma și îți vor explica regulile.

Jocul începe la 19.30, la restaurantul VELGAR (str. Mitropolit Varlaam, nr. 84, între străzile Mihai Eminescu și Vlaicu Pârcălab, la etajul 2). Detalii găsești AICI!

# Nu sta acasă, mergi la film!

Duminica e tocmai potrivită pentru filme și dacă tot ne-am plictisit de chestii tradiționale, încearcă ceva mai „extraterestru”. Filmul „Invazia” rulează la Patria Multiplex și Loteanu pe întreg parcursul zilei. AICI găsești informații despre orar și bilete.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente