image
Sursa foto: dse.md

Nenorocirea de la Ocnița: Specialiștii au trei versiuni de la care ar fi pornit flăcările

Specialiștii au înaintat trei versiuni în cazul incendiului din localitatea Lipnic, Ocnița, unde doi copii de doi și patru ani, împreună cu bunicul lor au murit, după ce casa în care se aflau a fost cuprinsă de flăcări.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Laboratorul Experimental Antiincendiar investighează circumstanţele producerii incendiului cu urmări fatale din localitatea Lipnic, raionul Ocniţa.

După efectuarea cercetării statice şi dinamice a locului, specialiştii au înaintat trei versiuni.

Prima versiune lansată de angajaţii IGSU este imprudenţa în timpul fumatului, a doua ipoteză este nerespectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor la montarea echipamentului electric, iar a treia versiune precăutată de specialişti este scurtcircuit electric.

O cauză finală se va regăsi în raportul specialiştilor după elucidarea tuturor circumstanţelor. În urma primelor cercetări s-a stabilit că familia în care s-a produs tragedia a fost anterior vizitată de angajaţii IGSU care au le-au vorbit despre regulile de securitate şi prevenirea situaţiilor excepționale legate de utilizarea surselor de aprindere.

Ținând cont de prezenţa minorilor, specialiştii le-au recomandat maturilor să respecte cu stricteţe recomandările pentru evitarea situaţiilor de risc.

Amintim că incendiul s-a produs aseară şi a luat viaţa a trei persoane. Printre victime se numără doi minori în vârstă de doi şi patru ani.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: