image
Sursa foto: tolo.ro

Recomandări pentru cărțile anului

Jurnalistul român Cătălin Tolontan face, în fiecare an, un top al recomandărilor sale în materie de cărți „fără pretenția că sunt un profesionist, ci doar un pasionat”. Recomandările se numesc „Bun de tipar 2019”.

Ediția aceasta, ziaristul s-a oprit la patru categorii: Cartea de beletristică, Cartea de non-ficțiune, Cartea de Science Fiction și Cartea Polițistă.

Cartea anului este „Încălcând toate granițele”, de Marina Abramovic, (Editura Pandora M), o autobiografie pe care Cătălin Tolontan o descrie ca fiind „complet lipsită de fițe și curge în forma celei mai sincere expuneri de destin pe care am citit-o în ultimii ani”.

Pentru titlul de „Cartea anului” au mai punctat „Tentația de a fi fericit”, a lui Lorenzo Marone (Editura Humanitas), „Soția”, scrisă de Meg Wolitzer (Editura Trei) și „Cox sau mersul timpului”, de Christoph Ransmayr (Editura Humanitas).

La literatură, jurnalistul mai punctează și 3 subcategorii:

Cartea de non-ficțiune a anului: „Ultimul interviu și alte convorbiri”, de Hannah Arendt (Editura Humanitas)

Cartea SF a anului: „Materia întunecată” , de Blake Crouch (Editura Rao)

Cartea polițistă a anului: ”Pacienta tăcută”, de Alex Michaelides (Editura Litera) De asemenea, ziaristul mai trece printre preferințe și publicația anului: „Scena 9”, „una dintre puținele reviste din România care pot ajunge într-o librărie din străinătate”, după cum o descrie Tolo.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: