(foto) Primele ipoteze ale pompierilor privind incendiul de la Ocnița, care a provocat moartea copiilor de 2 și 4 ani, dar și a unui bărbat

Laboratorul Experimental Antiincendiar al MAI investighează circumstanţele producerii incendiului cu urmări fatale din localitatea Lipnic, raionul Ocniţa, iar în urma cercetării statice şi dinamice a locului, specialiştii au înaintat trei versiuni.

Foto: IGSU

Prima versiune lansată de angajaţii IGSU este imprudenţa în timpul fumatului, a doua ipoteză este nerespectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor la montarea echipamentului electric, iar a treia versiune a specialiștilor este scurtcircuitul electric, se arată într-un comunicat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

O cauză finală se va regăsi în raportul specialiştilor după elucidarea tuturor circumstanţelor. În urma primelor cercetări s-a stabilit că familia în care a s-a produs tragedia a fost anterior vizitată de angajaţii IGSU care le-au vorbit despre regulile de securitate, şi prevenirea situaţiilor excepționale legate de utilizarea surselor de aprindere. Ținând cont de prezenţa minorilor, specialiştii le-au recomandat maturilor să respecte cu stricteţe recomandările pentru evitarea situaţiilor de risc.

Amintim că incendiul s-a produs în noaptea de 1 ianuarie 2020 şi a luat viaţa a trei persoane. Printre victime se numără doi minori în vârstă de doar 2 şi 4 ani.

Incendiu în localitatea Lipcani, Ocnița / Sursa:IGSU
Incendiu în localitatea Lipcani, Ocnița / Sursa:IGSU
Incendiu în localitatea Lipcani, Ocnița / Sursa:IGSU
Incendiu în localitatea Lipcani, Ocnița / Sursa:IGSU
Incendiu în localitatea Lipcani, Ocnița / Sursa:IGSU


Pub