Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   Ce le-au urat Maia Sandu…

Ce le-au urat Maia Sandu și Andrei Năstase cetățenilor la trecerea dintre ani

Foto: privesc.eu

Maia Sandu, lidera PAS și Andrei Năstase, președintele PPDA, au transmis cetățenilor R. Moldova în noaptea de Revelion mesaje prin care i-au îndemnat să lupte și în 2020 pentru democrație și stat de drept.

„Anul care a trecut va rămâne pentru cei mai mulți dintre noi drept anul în care am izbutit să alungăm de la guvernare un dictator… Am reușit să eliberăm țara de un regim odios datorită fiecăruia dintre dvs. În 2019, poporul nostru a demonstrat că este mai puternic decât orice regim, oricât de dur ar fi acesta. Eforturile noastre însă au fost curmate la scurt timp de cei învățați să trăiască pe spinarea oamenilor și să-i mintă cu nerușinare. Dar noi nu ne dăm bătuți. Noi credem cu tărie că putem trăi bine la noi acasă doar dacă alungăm de la putere toți corupții și mincinoșii. Și așa vom face. În 2020 pășim cu încredere”, a spus Maia Sandu.

Vedeți, mai jos, discursul Maiei Sandu.

„Suntem pregătiţi pentru provocările ce urmează şi sunt sigur că la anul, în 2020, vom reuşi să spargem ultimele redute ale autocraţiei, ale falsului și minciunii oficializate, ale guvernărilor lipsite de orice empatie şi respect pentru propriul popor care ne-au chinuit ţara în anii de după cucerirea independenţei. Trebuie doar să nu renunţăm, să avem vocea distinctă şi să perseverăm în înţelegerea necesităţii stringente de unitate în interes național”, a precizat Năstase.

Vedeți, mai jos, mesajul integral transmis de Andrei Năstase.