Un bărbat care și-a agresat concubina, plasat în arest preventiv: Femeia a fost transportată cu Aviasan la Chișinău pentru îngrijiri medicale

Un bărbat de 35 de ani a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, după ce și-a agresat concubina, în seara de Crăciun, în Hlina-Briceni. Femeia, în vârstă de 24 de ani, a fost transportată cu serviciul Aviasan la Chișinău pentru îngrijiri medicale.

Foto: UNIMEDIA

Astfel, procurorii îl învinuiesc pe bărbat de violență în familie, care este pedepsită de legea penală cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de până la 240 de ore sau cu închisoare de până la 6 ani. Acesta a fost cooperant cu procurorii și și-a recunoscut vina, ceea ce ar putea să-i reducă din pedeapsă, potrivit legii.

Bărbatul a comis crima la 25 decembrie, după miezul nopții, atunci când sărbătoreau Crăciunul, la ei acasă, împreună cu invitiați. Acesta revenise recent de la muncă din Franța, unde s-a aflat timp de trei luni. Revenit acasă, cineva din apropiați i-ar fi prezentat o înregistrare video în care femeia i-ar fi fost infidelă.

Bărbatul, aflat în stare de ebrietate alcoolică, i-a aplicat femeii lovituri cu pumnul în regiunea feței, i-a provocat o traumă cranio-cerebrală, i-a fracturat mandibula și oasele nazale.

Procurorii sunt în proces de acumulare a probelor pentru trimiterea dosarului în instanța de judecată, fapt despre care vor informa opinia publică ulterior.


Pub