Reacția lui Iurie Topală la acuzațiile primarului: „Cele trei rute aparțin de 10 ani familiei mele. Noi muncim, asta e hoție?”

Fostul director general al Î.S. „Calea Ferată din Moldova”, Iurie Topală, confirmă informațiile precum că ar avea legătură cu rutele municipale gestionate de agenți economici privați și subvenționate de Primărie, dar spune că a fost acuzat pe nedrept de hoție și vrea să renunțe la acestea, deoarece sunt absolut nerentabile.

Foto: deschide.md

„De mai mult de 10 ani aceste rute aparțin familiei mele. Niciodată nu am ascuns acest lucru. Asta ce, este hoție, că lucrăm? Lucrează autobuzele și cheltuie de 2-3 ori mai puțin decât autobuzele din Parcul Urban. Haideți să privim din punct de vedere economic, financiar, să operăm cu cifre, cu documente. Compania a scris zeci de scrisori să se refuze de aceste rute, să vedem care vor fi cheltuielile parcului atunci”, a declarat Iurie Topală, pentru Unimedia.

Fostul director general de la Calea Ferată din Moldova susține că cele trei rute sunt unele dintre cele mai neprofitabile, iar din ianuarie curent, autobuzele de pe ruta 22 nu mai circulă, respectiv, nici Primăria nu mai oferă alocații pentru acestea: „Autobuzele de pe ruta 22 s-au oprit, nu este convenabil. Nu am primit un bănuț de la Primărie, am primit alocații doar pentru rutele 10 și 28. Dacă serviciile acestea ar fi oferite de Parcul de Autobuze, ele ar costa de două ori mai mult”.

Iurie Topală este sigur că, verificările solicitate de primarul general, cu referire la cele trei rute subvenționate de municipalitate, vor scoate la iveală adevărul despre investițiiile pe care le-a făcut, pentru ca unitățile de transport să asigure transportarea călătorilor.

Amintim că primarul capitalei, Ion Ceban, a declarat că abia acum a aflat despre faptul că trei rute municipale, care au ajuns să fie gestionate de agenți economici privați, sunt subvenționate din banii Primăriei, iar în spatele acestei scheme ar sta Iurie Topală.


Pub