image
Sursa foto: digi24.ro

Cel mai vârstnic exemplar de rinocer negru din lume a murit în Tanzania

Fausta, o femelă de rinocer negru, considerată cel mai vârstnic exemplar din lume din această specie, a murit în Tanzania la 57 de ani, au anunţat sâmbătă autorităţile din aria protejată Ngorongoro, informează Agerpres.

Fausta a murit din cauze naturale pe 27 decembrie într-un sanctuar pentru animale sălbatice, după ce a trăit cea mai mare parte a vieţii sale în totală libertate, au precizat într-un comunicat de presă administratorii acestei rezervaţii naturale a biosferei, care se află în nordul Tanzaniei.

Arhivele arată că "Fausta a trăit mai mult decât oricare alt rinocer din lume şi că supravieţuit în Ngorongoro, circulând în libertate, timp de peste 54 de ani", înainte de a fi adusă într-un sanctuar în 2016, potrivit aceluiaşi comunicat.

"Fausta a fost localizată pentru prima dată în craterul din Ngorongoro în 1965 de un cercetător de la Universitatea Dar Es Salaam, atunci când avea o vârstă cuprinsă între trei şi patru ani. Sănătatea ei a început să se deterioreze în 2016, iar noi am fost obligaţi să aducem animalul în captivitate, după ce mai multe atacuri ale unor hiene i-au cauzat răni grave", au explicat administratorii tanzanieni.

Sana, o femelă de rinocer alb, era considerată cel mai vârstnic exemplar din această specie atunci când a murit în captivitate la 55 de ani în parcul zoologic francez La Planete Sauvage, în 2017.

Specialiştii din Ngorongoro estimează că speranţa de viaţă a rinocerilor este cuprinsă între 37 şi 43 de ani în sălbăticie şi de până la 50 de ani în captivitate.

Noutăţile partenerilor

comentarii: