Aprobat de guvern. Marja maximă aplicabilă creditelor acordate în cadrul Programului „Prima casă” nu trebuie să depășească 2 % anual

Bloc-de-locuit-800×400

Guvernul a votat în cadrul ultimei ședințe din acest an menținerea marjei maxime aplicabile în privința creditelor acordate în cadrul Programului de stat „Prima casă” la nivelul anului 2019. Aproape 4 000 de tineri din Moldova au beneficiat de acest program de la inițierea acestuia.

Astfel, mărimea marjei maxime pe care creditorii o pot aplica pe parcursul anului 2020 pentru creditele garantate de către stat în baza Programului de stat „Prima casă” este stabilită în mărime de până la 2 % anual.

Potrivit Hotărârii de Guvern, mărimea marjei maxime se va aplica în privința contractelor de credit încheiate începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, care constituie data de 1 ianuarie 2020.

Reamintim că, prin intermediul Programului guvernamental „Prima casă”, 3 822 de tineri și-au realizat visul de a avea propria locuință. Astfel, suma totală a creditelor acordate de către bănci în acest sens este de 1 913 853 738,86 lei, iar suma totală a garanțiilor active – 956 926 690,93 lei.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente