INTERVIU // Constantin Sucitu: „Dacă va fi reales, Dodon va face încă patru ani ce îi va spune Putin”

Interviu cu Constantin Sucitu, profesor și ex-director al gimnaziului din satul Corjova, Dubăsari.

- Stimate dle Constantin Sucitu, când trecem Nistrul, deja ne întâmpină o tăbliță instalată la posturile militare, care ne informează că acestea sunt posturi de grăniceri, avem ori nu hotar la Nistru, cum ați recepționat această informație?

- Deseori îmi amintesc o discuție cu un vechi prieten. Nu ne văzusem mulți ani, iar când ne-am întâlnit m-a întrebat unde lucrez. I-am spus că la Corjova. ”Dar dacă se întâmplă ceva și vă instalează graniță, ce vei face, vei rămâne acolo?”, m-a întrebat el. Parcă a fost un prezicător. Exact așa s-a întâmplat. E un hotar care ne izolează și ne împovărează și mai mult viața. Oamenii sunt rupți de realitățile de pe malul drept al Nistrului. Eu personal mi-am instalat o antenă și recepționez doar postul public de televiziune. În rest - numai posturi tv rusești. Nu avem acces la ziare. Presa de aici nu este presă liberă, nu ai ce citi. Biblioteca publică din Corjova nu dispune de carte românească, doar cele din gimnaziu și din liceu. Personal am grijă să mă asigur cu ziare de la Chișinău și am o bibliotecă bogată, adunată de-a lungul anilor. Dar, ceilalți oameni de aici sunt rupți de spațiul mediatic din dreapta Nistrului. Astfel propaganda care continuă să disperseze oamenii pe criteriul etnic, că ai fi moldovean, român ori rus, deși nu are amploarea fenomenului din anii 90, există și efectul ei se mai simte.

jc.md

- Cum ați caracteriza anul care pleacă, anul 2019 a fost un an bun, rău pentru locuitorii din această regiune și la ce vă așteptați de la anul care vine?

Cred că anul acesta a fost un an rău și nu cred că anul viitor va fi mai bun. Guvernul și mai multe instituții ale statului sunt conduse de oameni din anturajul lui Dodon. Nu am încredere în el. Am avut speranța că Guvernul condus de Maia Sandu va face treabă, aveau specialiști buni. Dar Dodon s-a dovedit a fi mai abil, a capturat toate instituțiile importante ale statului. Am avut un proces de judecată și am simțit pe propria piele ce înseamnă justiția în R. Moldova. Reforma justiției era una dintre cele mai importante reforme care trebuiau realizate. Dodon însă a demonstrat că îi este frică de un procuror și o justiție independentă.

Totodată 2019 a fost anul în care am avut alegeri parlamentare. Eu am votat la Ustia împreună cu feciorul, soția și nepotul. Am văzut cum sunt cumpărate voturile celor din Transnistria. La podul de la Lunca era o îngrămădire mare de mașini. Ne-am interesat ce se întâmplă. Locuitorii de aici - cei care nu au acces la mass-media, nu știu nimic despre partide și politicienii din Chișinău, - primeau indicații pe cine să voteze și ulterior erau remunerați. La secția de votare era un rând de câteva sute de oameni. Am votat. Iar la întoarcere, am decis să ne oprim și să ne apropiem de autobuzul cu pricina, să vedem cum arată procedura aceasta cu datul banilor pentru un vot. Eu nu am ieșit din automobil, s-a dus fiul meu. A spus că, iată, venim de la votare. Ne-au spus că ”nu vă dăm nimic”, că trebuia înainte de a pleca din Transnistria să ne apropiem, să ne înregistreze într-o listă, să ne scrie numărul mașinii. Iată pentru ce e nevoie de Transnistria!

- În 2020 vom avea alegeri prezidențiale, credeți că s-ar putea repeta acest fenomen?

- Cred că ar putea să se repete, deoarece acest caz nu a ajuns în vizorul procurorilor, nu am văzut dosare penale în care să figureze numele organizatorilor. Lui Dodon i se face publicitate în stânga Nistrului. Realegerea lui însă ar fi catastrofală. E omul care va face încă patru ani ceea ce îi va spune Putin. Va dori să introducă limba rusă ca limbă de comunicare. De ce ambasadorul SUA știe limba română, chinezii învață limba română, iar ambasadorul Rusiei și unii ruși născuți aici, nu ar trebui să o învețe? Vedeți cum a gafat deputata de la Soroca! Este limba română, să o învețe. Și apoi, Dodon mai vrea federalizare, acest fapt însă înseamnă dezbinarea și distrugerea ireversibilă a RM.

- Am văzut multe case care se vând. În ce măsură sunt afectate de criza demografică și exod satele și instituțiile de învățământ din stânga Nistrului?

- În 1995 aveam 300 de copii în gimnaziu, acum avem doar 72 de elevi. La Cocieri fiecare a doua casă este pustie, jumătate de sat este plecată în căutarea unui loc de muncă peste hotare. Aceeași situație e și la Corjova. Oamenii pleacă, își doresc condiții decente de viață. Mulți ani am mers cu profesorii de la casă la casă, să convingem părinții să-și înscrie copiii la gimnaziul nostru. Nu departe de noi este școala nr. 3. Ehei, acolo copiii învață în limba rusă ori, dacă sunt din familii de moldoveni, în așa numita ”limbă moldovenească” în grafie chirilică, după un program vechi, din perioada sovietică. Soția mea predă la liceul din Dubăsari, ”Mihai Eminescu”. Vin elevi de la acea școală, vor să-și continue studiile în limba română. Nu înțeleg nici un cuvânt, dar trebuie să învețe terminologia la matematică, chimie. Le vine foarte greu atât copiilor, cât și profesorilor.

jc.mdjc.md

- Ne-a cutremurat cazul Mihaelei Cangea, o fetiță de aici care a învins cancerul, dar după ce a absolvit gimnaziul, a mers la școala nr 3, în clasa a 10 -a și în prezent se chinuie să învețe a scrie în așa numita „limbă moldovenească în grafie chirilică”. Președintele Dodon se întâlnește des cu liderul de la Tiraspol, de ce nu le cereți să găsească o soluție prin care să le asigure dreptul la studii de calitate acestor copii?

- Nu va fi rezolvată această problemă. Dacă Krasnoselski ar elimina ”limba moldovenească” din program, acest fapt ar însemna că recunoaște limba română. Și atunci pe ce s-ar baza politicile și propaganda rusă din regiune. Ei urăsc limba română și tot ce le amintesc de rădăcinile noastre românești. Când au umblat reprezentanții Tiraspolului să facă recensământul prin sat - în pofida faptului că avem primăria noastră, au decis să facă și ei un recensământ - m-au întrebat care mi-i naționalitatea. Le-am spus că sunt român. ”Kak român, vî gde jiviote?” (Cum adică sunteți român, unde vă credeți?), s-au mirat ei. Sunteți moldovean, mi-au spus. Le-am zis că sunt născut în 1942, în dreapta Nistrului, pe timpul administrației românești și atunci eram parte componentă a României și că părinții mei tot români au fost. Nici n-au vrut să mă asculte tot moldovean m-au înscris în lista lor.

- Probabil e și periculos să figurați „român” în registrele lor.

- Nu mai simt nicio frică. Am depășit-o în octombrie, 92, când m-au arestat și m-au amenințat că mă împușcă.

Lucram chiar și în perioada conflictului profesor la școala din s. Lunca. Traversam or. Dubăsari, treceam pe lingă sediul miliției și ajungeam în vreo 45 de min. la locul de muncă.

Într-o zi m-am întâlnit cu o profesoară, o rusoaică din Kirovograd. De departe mi-a strigat că ”la Cocieri îi ucid pe ai voștri, pe moldoveni”. M-am enervat și i-am spus că nu moldoveni, ruși ori evrei sunt uciși, ci oameni. Mi-a mai spus niște cuvinte jignitoare la adresa moldovenilor și eu am insultat-o în limba rusă. Am mai făcut câțiva pași și m-a ajuns soțul ei din urmă. Ne-am sfădit și chiar ne-am bătut. Acest soț al ei la scurt timp s-a înscris în rândul armatei separatiste.

În una din zile când veneam de la școală, m-am ciocnit cu un grup de soldați, printre care era și el. M-au arestat și m-au dus la oficiul KGB-ului din Dubăsari. Înțelegeam că nu-i glumă. Erau vremuri în care oamenii dispăreau fără urmă. Mă acuzau că sunt spion, că adun și transmit informația polițiștilor de la Cocieri, că trebuie să fiu pus la zid și să fiu împușcat. Le-am zis doar: ”mă puteți împușca, acest lucru se va întâmpla într-o fulgerător, nu voi simți nimic, pe când voi veți trăi o viață cu această crimă pe conștiință”. Până la urmă m-au transferat la miliția din or. Dubăsari. Aici era fratele unei eleve, pe care am învățat-o și îi cunoșteam bine pe părinții lor. I-am amintit de acest lucru. A stat mult la îndoială, să-mi permită ori nu să plec. Până la urmă mi-a zis să ies prin curtea din spate, că drumurile din centru mișunau de soldați. Așa am scăpat. Azi mă întreb ce căutam eu în acea perioadă prin centrul orașului, printre ei. Nu-mi explic.

Dar tot așa a fost arestat Afanasie, un profesor de la școala internat din Dubăsari. Pe Nicolae Zavtur l-au luat din ogradă, i-au spus soției care plângea și nu dorea să se despartă de el că ”mî obeșeaem, pogovorim i otpustim” (promitem că vom discuta cu el și îl eliberăm). Nu s-au mai întors. Și pe vecinul meu, tatăl actualei directoare a gimnaziului, un om bolnav de inimă, l-au arestat pe stradă. A fost găsit într-o pădurice, împușcat în cap. Unde s-a mai văzut să omori un civil, un om nevinovat.

Din păcate această ură îndreptată împotriva băștinașilor încă mai persistă. Mă duc la banca lor să achit serviciile comunale. Casierițele de acolo, ca și toți funcționarii lor vorbesc doar în limba rusă. Le vorbesc în limba română și îmi reproșează că ce, nu știu rusa?

Deja nici nu mai vorbesc cu ele. Scriu familia, adresa și suma pe o foaie, le întind foaia, tac și achit. Iată cum stau lucrurile pe aici, cu această granița. Ea trece prin sufletul nostru.

Cum se simte un profesor ajuns la pensie, după 59 de ani de muncă, dedicați meseriei, școlii, copiilor?

La început, în 2004, primeam 600 de lei pensie. Acum pensia a mai crescut, dar au apărut și unele probleme de sănătate. În Italia, spre exemplu, pensionarul poate plăti din pensia sa un angajat și îi mai rămâne pentru trai. Nouă abia dacă ne ajunge pentru facturi și medicamente.

Mai am șase ore de matematică la gimnaziu. Vara mai cresc legume. Am 11 familii de albini. Astfel ne odihnim, noi, profesorii, muncind!

Vă mulțumim.

Interviu realizat de Svetlana Corobceanu