Germania: Executivul a autorizat exporturi de arme în valoare de 7,95 miliarde euro în anul 2019

Guvernul german a autorizat în anul 2019 o sumă record a exporturilor de arme, potrivit unor date obţinute şi transmise de dpa.

Foto: https://www.ico.li/

Până la 15 decembrie, guvernul a autorizat exporturi de arme în valoare de 7,95 miliarde euro (8,82 miliarde de dolari), cea mai mare cifră din 2015, potrivi unor răspunsuri date de Ministerul Afacerilor Economice la întrebări adresate de doi parlamentari ai opoziţiei din partea Verzilor şi a partidului Die Linke (extremă stângă).

Acest record survine după o scădere de trei ani, de la 7,86 miliarde de euro în 2015. Comparativ cu anul 2018, exporturile autorizate au crescut cu 65%.

Exporturi de arme în valoare de 1,77 miliarde de euro au fost efectuate către Ungaria (stat membru NATO), urmată de Egipt (802 milioane euro) şi Statele Unite (483 milioane euro).

Autorizările pentru vânzări de arme au crescut brusc de la începutul anului 2019. La jumătatea anului, permisele de export le depăşiseră deja pe cele din întreg anul precedent (5,3 miliarde de euro).

Ministrul Afacerilor Economice, Peter Altmaier, a explicat că acest lucru a fost cauzat de un lung proces de formare a unui nou guvern după alegerile din 2017, care a creat o întârziere în luarea de decizii.

Proporţia exporturilor deosebit de controversate spre aşa-numite terţe ţări care nu sunt nici membre UE, nici NATO şi nu sunt tratate în mod egal - cum ar fi Australia - a scăzut anul acesta de la 52,9% la 44,2% , comparativ cu anul precedent.

Cu toate acestea, cifra exporturilor de arme a crescut cu aproape un miliard de euro. Printre cele mai importante 10 ţări beneficiare sunt cinci astfel de ţări terţe.

„Aceste cifre arată că întregul sistem de control al exporturilor pur şi simplu nu funcţionează”, a spus Sevim Dagdelen, un expert în politică externă din partidul Die Linke.


Pub