„Mai multe documente au fost transmise Agenţiei Mondiale Antidoping. Printre acestea se află şi o notificare a dezacordului faţă de sancţiuni”, a precizat directorul general al RUSADA, Iuri Ganus.
Conform procedurii, AMA/WADA trebuie acum să sesizeze Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne.
Ganus a semnat această scrisoare după o decizie a instanţelor care conduc RUSADA, consiliul de supraveghere şi fondatorii săi, comitetele olimpice şi paralimpice ruse.
Ganus se opune acestei contestaţii şi a indicat că a trimis o a doua scrisoare către AMA/WADA, în nume propriu, exprimându-şi poziţia personală.
„Regret să vă informez că am eşuat în eforturile mele de a schimba părerea (organismelor decizionale ale RUSADA) legată de notificare”, se arată în scrisoarea sa.
De mai multe săptămâni, şeful RUSADA a afirmat în public că autorităţile ruse sunt vinovate de acest scandal, cerând sprijinul preşedintelui Vladimir Putin în lupta sa contra trişorilor din sportul rus.
El a apreciat că orice contestare a sancţiunilor dictate de AMA/WDA va fi „ineficace şi inutilă”.
Agenţia Mondială Antidoping a decis, pe 9 decembrie, să interzică participarea Rusiei pe o perioadă de patru ani la principalele evenimente sportive internaţionale, între care Jocurile Olimpice din 2020, 2022 şi Cupa Mondială de fotbal din 2022.
Agenţia a considerat că Rusia a „manipulat” datele laboratorului antidoping de la Moscova care i-au fost transmise la începutul anului, o continuare a scandalului izbucnit în 2015, cu dezvăluirea unui dopaj instituţionalizat practicat din 2011, implicând înalţi funcţionari, agenţi secreţi şi probe de urină traficate.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!