(foto) Totalurile campaniei Kaufland: 50 de mii de litri de apă vor ajunge la 25 de grădinițe din Chișinău

Kaufland 1

În perioada 13 noiembrie-10 decembrie 2019, Kaufland Moldova a organizat o campanie promoțională în magazinele Kaufland Botanica și Kaufland Ciocana din Chișinău.

Kaufland a realizat această campanie în parteneriat cu CCF/HHC Moldova și cu suportul Primăriei Municipiului Chișinău. Datorită implicării cumpărătorilor și cu contribuția Kaufland Moldova, au fost colectate peste 50 de mii de litri de apă îmbuteliată în valoare de aproximativ 500 de mii de  lei, care urmează să fie donată la 25 de grădinițe din Capitală.

Procedura campaniei a fost una simplă. Orice cumpărător care achiziționa trei sticle de apă primea gratuit încă trei sticle identice, iar Kaufland Moldova contribuia din stocul său cu încă trei sticle de apă pentru donație. Astfel, fiecare grădiniță din cele 25, care vor beneficia de donații, vor avea apă bună pentru o lună de zile.

Astfel, cumpărătorii au avut posibilitatea să își suplinească rezervele de apă pentru casă, dar și să contribuie la o cauză nobilă – mai multă apă bună pentru copiii din grădinițele din Chișinău.

„Ne bucurăm că oamenii care își fac cumpărăturile la magazinele Kaufland nu au rămas indiferenți apelului nostru la implicare. A fost o provocare ca timp de patru săptămâni să reușim împreună cu clienții noștri fideli să atingem această cantitate de apă care urmează să ajungă pe mesele micuților din grădinițele din Chișinău. Prin astfel de acțiuni ne propunem să contribuim la binele comunității în care lucrăm”, a menționat Anna Katharina Scheidereiter, CSR manager Kaufland România și Republica Moldova.

Campania a fost realizată de Kaufland în parteneriat CCF/HHC Moldova și Primăria Municipiului Chișinău și a avut loc în perioada 13 noiembrie-10 decembrie 2019 în magazinele Kaufland din Chișinău, amplasate în sectorul Botanica, pe strada Decebal 99/2 și în sectorul Ciocana, pe strada Mircea cel Bătrân 25/1.

CCF/HHC Moldova este un partener de încredere, care împreună cu Kaufland Moldova, în 2019, a realizat mai multe proiecte de responsabilitate socială.

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1 300 de magazine și peste 132 de mii de angajați în opt țări. Programele de responsabilitate socială reprezintă o componentă cheie în strategia companiei. Cea mai mare parte a proiectelor noastre de CSR sunt desfășurate în parteneriat cu asociații neguvernamentale regionale sau naționale și urmărim implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pe lângă educație și sănătate, sprijinim proiectele dedicate protecției mediului înconjurător și pe cele care au ca obiectiv promovarea unui stil de viață sănătos prin intermediul activităților sportive și adoptarea unei nutriții echilibrate. Informații suplimentare pot fi accesate pe www.kaufland.md sau pe adresa de e-mail [email protected].

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente