Incendiu la o fermă de pui din Orhei: Aproximativ 7400 de păsări au pierit

O fermă de pui din localitatea Seliște, raionul Orhei, a fost cuprinsă de flăcări în seara zilei de 24 decembrie. Flăcările au nimicit 500 m2 din suprafața acoperișului fermei, dar și 7400 de pui au pierit.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit IGSU, apelul la serviciu 112 a fost înregistrat la ora 20:29. La fața locului au intervenit 3 echipaje de pompieri, care au reușit localizarea arderii către ora 22:27.

Incendiul a fost lichidat la ora 01:30. În urma incendiului nicio persoană nu a avut de suferit, iar flăcările au nimicit 500 m2 din suprafața acoperișului fermei, dar și 7400 de pui au pierit.

Circumstanțele și cauza incendiului urmează a fi stabilite ulterior.


Pub