(video) Apariţia i-a fost inevitabilă! Cum arată prima autospecială electrică grea de stingere a incendiilor

Unul dintre cei mai mari producători de vehicule de stingere a incendiilor din lume, grupul Rosenbauer (Austria), a prezentat versiunea de serie a primei autospeciale electrice de mare tonaj pentru intervenţia pompierilor în situaţii excepţionale.

Anterior aceeaşi companie a prezentat prima autospecială electrică uşoară cu aceeaşi menire.

Potrivit reprezentanților companiei producătoare, mașina electrică s-a dovedit a fi nu doar numai ecologică, dar, de asemenea, mai compactă și mai manevrabilă în comparație cu vehiculele clasice cu motoare cu combustie. De asemenea, noutatea este mai comodă și sigur de gestionat: de exemplu salvatorii nu vor mai trebui să urce în cabină, deoarece toate procesele de control a sistemelor pot fi efectuate de la sol.

Autorii proiectului spun că preţul unui vehicul complet dotat și gata de lucru este de 1.2 milioane de dolari. Suma este doar puţin mai mare decât cea a unei autospeciale grele cu motor cu combustie şi scară, însă trenul de rulare al noutăţii va economisi banii unui departament de salvatori pe termen lung, deoarece nu este nevoie de lichide, filtre sau combustibil pentru alimentare. Prin urmare, după un timp, această supra plată inițială se va nivela.

Un alt avantaj al noii maşini este modularitatea sa – rolul și funcționalitatea vehiculului pot fi modificate cu ușurință, dacă este necesar. Partea din spate, de exemplu, poate fi transformată într-o mini-versiune a unei ambulanţe, acolo unde salvatorii vor fi capabili de a oferi asistență medicală primară și unde eventual răniţii pot aştepta sosirea unui echipaj de medici.

Conceptul autospecialei a fost introdus pentru prima dată în 2016, când prototipurile au fost trimise serviciilor corespunzătoare ale Germaniei și Austriei pentru teste, după care angajaţii au trebuit să ofere un feedback cu privire la operațiune. Acum, cei de la Rosenbauer au arătat o versiune de serie care este gata să lucreze pe drumurile din Europa. În plus, este pe deplin conformă cu cerințele din SUA pentru astfel de vehicule, urmând ca minim un exemplar să fie adus în Menlo Park, California, până la sfârşitul lui 2021.

Vehiculul nu are deocamdată o denumire finală, însă se cunoaşte că unitatea de propulsie cu două motoare electrice îi generează în total 476 de CP, iar bateria i se încarcă în circa 4 ore. Greutatea maximă a maşinii cu tracţiune integrală poate ajunge la 17.6 tone, aceasta fiind distribuită în mod egal între punţi.

Caracteristici preliminare:

[embeddoc url=”https://autoblog.md/wp-content/uploads/2022/06/156076-Prospekt-CFT-Zukunftstechnologie-en-Web.pdf”][embeddoc url=”https://autoblog.md/wp-content/uploads/2022/06/CFT-Datasheet-En.pdf”]

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise