/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Rachete secrete și viceministru arestat! SUA și UE oferă ajutor, iar Rusia anunță un acord cu Kievul

Vadim Ceban: Datoria „Moldovagaz” către „Gazprom”, de peste șapte miliarde de dolari, este una comercială

missing
26 decembrie 2019, ora 09:09

Datoria întreprinderii de stat „Moldovagaz” către compania rusească „Gazprom”, de peste șapte miliarde de dolari, este una comercială. Cea mai mare parte din datorie este acumulată de regiunea transnistreană, iar rezolvarea acestei probleme este posibilă doar cu implicarea politicului, susține președintele „Moldovagaz”, Vadim Ceban, într-un interviu pentru emisiunea „Glavnoe” de la postul TVC 21, citat de IPN.

Datoria pentru care este responsabilă partea dreaptă a Nistrului este de 715 milioane de dolari dintre care 450 de milioane – datoria propriu-zisă, iar restul sunt penalități, susține Ceban.

„Dacă în cazul reglementării conflictului penalitățile ar putea fi casate, deși referitor la aceasta trebuie să existe o înțelegere, atunci în ceea ce privește datoria regiunii transnistrene, actualmente „Moldovagaz”, prin activele sale, nu este în stare să le plătească. Noi nu avem așa active”, a spus președintele „Moldovagaz”.

Vadim Ceban a explicat faptul că datoria de bază, cele 450 de milioane de dolari, s-a format inclusiv din cauza îndatoririlor companiei „Termoelectrica” față de „Moldovagaz” și după reformare, „Termoelectrica” a început să întoarcă datoriile istorice. Datoria companiei către „Moldovagaz” a fost de peste 150 de milioane de dolari. În acest context, Vadim Ceban spune că circa 200 de milioane de dolari din cele 450 de milioane datorie față de „Gazprom” pot fi întoarse companiei rusești „fără majorarea tarifelor, fără implicare din exterior”. În plus, potrivit lui, există anumite active care ar putea fi folosite pentru achitarea datoriilor, notează IPN.

Președintele „Moldovagaz” a menționat că peste 50% dintre acțiunile întreprinderii aparțin companiei rusești „Gazprom”, 35% aparțin Guvernului Republicii Moldova și peste 13% – regiunii transnistrene. Totodată, Vadim Ceban a explicat că regiunea transnistreană este reprezentată actualmente de „Gazprom”, astfel compania rusească deține un pachet de peste 63% dintre acțiunile „Moldovagaz”.

Totodată, în anul 2006, regiunea transnistreană a luat decizia de a-și retrage activele din „Moldovagaz”, iar pentru a se discuta despre întoarcerea datoriilor, mai întâi de toate, trebuie întoarse aceste active, spune Vadim Ceban. Potrivit lui, problema respectivă trebuie soluționată la nivel politic. Președintele „Moldovagaz” spune că problema datoriilor nu poate fi soluționată fără ca activele regiunii transnistrene să revină în proprietatea întreprinderii, scrie sursa citată.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram