Ucraina: Un nou schimb de prizonieri va avea loc între Kiev și separatiștii pro-ruși

Autorităţile de la Kiev şi separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei au convenit să procedeze la un nou schimb de prizonieri înainte de sfârşitul anului, una din măsurile de dezescaladare promise după un recent summit de pace la Paris, transmite AFP.

Foto: Radio Europa Liberă

„Am ajuns la un acord privitor la un schimb de prizonieri înainte de sfârşitul anului, aşa cum a fost convenit în concluziile summitului (în formatul zis) Normandia (Rusia, Ucraina, Germani, Franţa), de la Paris”, a anunţat pe Facebook o purtătoare de cuvânt a negociatorilor Kievului, Darka Olifer.

El a fost convenit prin teleconferinţă de cele trei părţi şi confirmat, printr-un comunicat, şi de OSCE, care dispune de observatori în estul Ucrainei, scrie Agerpres.

La 9 decembrie, după primul summit între preşedintele rus Vladimir Putin şi cel ucrainean, Volodimir Zelenski, sub mediere franco-germană, au fost anunţate o serie de măsuri, după trei ani de paralizie în procesul de pace: consolidarea încetării focului, schimb masiv de prizonieri până la sfârşitul lui decembrie, noi retrageri de combatanţi din trei zone până la finele lui martie 2020.

Războiul purtat din 2014 între armata ucraineană şi separatiştii pro-ruşi, susţinuţi - potrivit Kievului şi occidentalilor - de Moscova, s-a soldat cu peste 13.000 de morţi şi cu aproape 1,5 milioane de persoane care şi-au părăsit locuinţele.


Pub