Creștinii ortodocși de rit nou și catolicii sărbătoresc ajunul Nașterii lui Iisus. Cum a apărut sărbătoarea, bradul și Moș Crăciun

O parte dintre creștinii ortodocși din Moldova, precum și cei catolici, sărbătoresc Crăciunul pe data de 25 decembrie, iar în ajunul Nașterii Domnului, gătesc bucate alese și merg să asculte Sfânta Liturghie. Tot azi, cete de colindători calcă pragul caselor din localitate, pentru a vesti venirea pe lume a lui Iisus.

Foto: avantaje.ro

În casele creștinilor de rit nou, astăzi se întind mese de sărbătoare. Ziua ei gătesc bucate după rețetele tradiționale, iar seara merg la biserică.

Copiii şi adulţii colindă pe la casele oamenilor, vestind nașterea Domnului, iar în schimb, primesc daruri.

Dar sărbătoarea Crăciunului nu a existat de la începuturile creştinismului. Naşterea lui Iisus a început să fie sărbătorită din secolul al III-lea în lumea creştină. Primele sărbători de Crăciun se derulau din luna noiembrie şi până în ianuarie. Alegerea acestei perioade a ţinut de o strategie a Bisericii, care a permis dispariţia vechilor obiceiuri şi tradiţii păgâne, înlocuindu-le cu una dintre cele mai importante sărbători ale creştinătăţii: naşterea Domnului. Așa cum Evangheliile nu menţionau când exact s-a născut Iisus Hristos, Biserica a trebuit să aleagă o dată. În anul 354 e.n., Biserica din Occident a ales data de 25 decembrie pentru a marca Naşterea Domnului, iar Biserica din Orient a păstrat data de 6 ianuarie.

Originile cuvântului „Crăciun” sunt diverse, controversate şi, de multe ori, se întrepătrund. Origini latine ale sale se regăsesc în Italia, Portugalia, Spania, unde „Crăciun” se spune „Natale” (Italia), „Natal” (Portugalia) şi „Navidad/ Natividad” (Spania).

Pentru unii istorici, originile cuvântului vin de la vechii gali din Franţa, deoarece „Crăciun” („Noel”, în franceză) ar proveni din două cuvinte ale galilor – „noio” (nou) şi „hel” (soare). Această origine face referire la caracterul profan al sărbătorii şi, în special, la celebrarea solstiţiului de iarnă de vechii gali. Întrucât marile sărbători religioase creştine şi sărbătorile păgâne se suprapun şi se întrepătrund, este dificilă descoperirea originilor exacte ale cuvântului „Crăciun”.

În limba română, la fel ca în multe alte limbi regionale europene, originea latină a continuat să existe până în zilele noastre, pentru a desemna sărbătoarea Crăciunului – „creatio,- onis” însemnând „naştere”.

În engleză se spune „Christmas” („Mesa de Crăciun”), în germană „Weichnachten” („Nopţile sfinte”), în olandeză „Kerstmis”, iar în greacă „Chrisstouyenna”.

Bradul

Pentru sărbătorirea lui Jul, popoarele nordice plantau un brad în faţa caselor lor. În secolul al XVIII-lea, pomul de Crăciun şi-a făcut intrarea şi în biserici. Înainte ca tradiţia pomului de Crăciun să se răspândească în Germania, exista deja un obicei foarte vechi, ce consta în decorarea ferestrelor, geamurilor, porţilor şi tavanelor cu ramuri de iederă.

În Franţa, prima datare oficială a pomului de Crăciun a fost găsită în provincia Alsacia. În 1521, un edil municipal i-a autorizat pe paznicii forestieri să îi lase pe localnici să taie brazi de mici dimensiuni, pentru a celebra Crăciunul. Primele descrieri ale bradului de Crăciun datează oficial din 1605. Este vorba despre descrierile unor brazi de Crăciun din oraşul Strasbourg. În acea epocă, bradul era decorat cu tradafiri din hârtie, figurine din hârtie colorată, mere roşii şi diverse dulciuri. Tradiţia bradului de Crăciun a fost introdusă pe scară largă în Franţa, de prinţesa Hélène de Mecklembourg, care a adus-o la Paris în 1837, după căsătoria ei cu ducele de Orléans.

În 1841, prinţul Albert (originar din Germania), soţul reginei Victoria a Marii Britanii, a ridicat un brad de Crăciun în faţa castelului Windsor din Anglia şi a instaurat astfel ceremonia decorării pomului de Crăciun.

Cu ajutorul coloniştilor, bradul de Crăciun a ajuns şi în Statele Unite ale Americii, la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Tradiţia a fost instaurată şi la Casa Albă, în 1840.

În Canada, bradul de Crăciun a fost impodobit prima dată în interiorul bisericilor, înainte de a ajunge în casele tuturor localnicilor.

Bradul de Crăciun a ajuns şi în Rusia în 1852, iar primul brad de Crăciun a fost plantat şi iluminat în Sankt Petersburg.

Pomul de Crăciun este unul dintre cele mai răspândite simboluri ale sărbătorii Crăciunului. Spre deosebire de tradiţionala iesle, el nu este recunoscut ca un simbol specific catolic, ci s-a răspândit şi în ţările creştine protestante şi în cele ortodoxe. Pe 24 decembrie seara, bradul se regăseşte în toate casele creştinilor din lumea întreagă.

Moş Crăciun

Nu este cunoscută originea lui Moş Crăciun. A apărut misterios în secolul al XIX-lea. Sfântul Nicolae, debarasat de mitră, de bastonul şi de măgarul lui, apare în 1822, într-un poem pe care un teolog american l-a scris pentru copiii lui: „Vizita sfântului Nicolae, în Ajunul Crăciunului”. În 1863, acel poem a fost ilustrat. Sfântul Nicolae a luat de atunci trăsăturile unui bonom zâmbitor, bucălat, burtos şi bărbos, pe care îl cunoştem în zilele noastre, îmbrăcat cu o pelerină şi o pălărie roşie şi zburând prin aer în fruntea unei sănii trase de reni. Astfel s-a născut Moş Crăciun şi i-a fost hărăzită o carieră îndelungată, apărând pe cărţi poştale, în vitrine şi în marile magazine, iar uneori pe coşurile caselor. El apare și în visele copiilor, care ezită să renunţe la legendă şi să devină adulţi, pentru că vor să creadă încă un an în povestea moşului care le aduce de cadouri.


Pub