Un șef de serviciu al Poliției de Frontieră a fost reținut de ofițerii CNA
Social 24 decembrie 2019, 15:25 | 1017

Un şef de serviciu al Poliţiei de Frontieră a fost reţinut de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie în cadrul unui dosar de trafic de influenţă. Poliţistul este bănuit că ar fi pretins 12 mii de euro de la câţiva cetăţeni pentru a le soluţiona dosarele legate de furtul de mașini din România.

Potrivit unui comunicat al CNA, transmiterea banilor a avut loc sub controlul instituției şi al procurorilor anticorupţie în două tranşe – 8.000 de euro şi 4.000 de euro. În timpul ultimei transmiteri, poliţistul a fost reţinut în flagrant şi escortat la sediul CNA, unde a fost plasat în izolator pentru 72 de ore. În acest caz a fost iniţiată o urmărire penală pentru trafic de influenţă, iar dacă va fi găsit vinovat, omul legii riscă până la 6 ani de puşcărie sau amendă în mărime de la 150 de mii până la 200 de mii de lei. De la începutul anului, peste 40 de poliţişti au fost cercetaţi penal, fiind suspectaţi de corupţie, ceea ce reprezintă cu 57 la sută mai mult decât în perioada similară a anului 2018. 

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie