05:50:31 19.04.2024
Stiri

VIDEO, REVOLTĂTOR // Postul public „Moldova 1”, transformat în televiziune „de partid”: Film despre Dodon, în prime-time, în care acesta este prezentat drept mare filantrop

Social 24.12.2019 09:35 Vizualizări3899 Autor: Ziarul National
VIDEO, REVOLTĂTOR // Postul public „Moldova 1”, transformat în televiziune „de partid”: Film despre Dodon, în prime-time, în care acesta este prezentat drept mare filantrop
Ecaterina Stratan, directorul postului „Moldova 1”, și președintele Igor Dodon


Laudatio lui Igor Dodon, în prime-time, la postul public de televiziune „Moldova 1”. Și nu o dată, ci de cel puțin două ori pe zi!

Un film de 20 de minute, făcut public ieri de președintele Igor Dodon pe pagina sa de Facebook, la împlinirea a trei ani de mandat în fruntea statului, a fost pus pe post la „Moldova 1” în seara aceleiași zile, în oră de maximă audiență, înainte de programul informativ „Mesager”. Mai devreme, „Moldova 1” i-a mângâiat orgoliul președintelui și pe la amiază, când același filmuleț ar fi fost pus pe post pentru prima dată.

În acele imagini video, Dodon apare în ipostaze de mare filantrop, participând la acțiuni de caritate, este prezentat drept om de stat cu grijă față de cetățeni - „numai decizii pe care le așteaptă oamenii” și, culmea, deși nu suntem în vreo campanie, acesta face promisiuni electorale.

De asemenea, Dodon anunță bani pentru diferite categorii de populație, inclusiv inițiativa veche a democraților despre acordarea unei sume de bani pensionarilor în ajunul sărbătorilor - „Așa este omenește”.

Președintele se mai laudă cu vizitele în Rusia, UE, SUA și China și promite pedepsirea celor care au prejudiciat statul, anunțând acest lucru ca fiind „prioritatea” sa, deși de trei ani se află în fruntea R. Moldova și nu a mișcat niciun deget ca acest lucru să se întâmple.

Filmul de propagandă în favoarea lui Dodon se încheie cu fraza „Poporul nostru va avea un viitor luminos”, iar pe ecran apare scris: „Igor Dodon președinte”.

Directorul postului „Moldova 1”, Ecaterina Stratan, nu a răspuns deocamdată la întrebările Ziarului NAȚIONAL referitoare la argumentele conducerii unei televiziuni publice de a pune pe post asemenea filme create de echipele unor politicieni.

Solicitată de Ziarul NAȚIONAL să comenteze situația, Larisa Călugăru, membră a Consiliului de Supraveghere (CS) al Companiei „Teleradio-Moldova”, a acuzat faptul că, pentru a pune pe post un asemenea film, a fost modificată grila de emisie a postului de televiziune fără acordul CS.

„Următoarea ședință a Consiliului de Supraveghere va avea loc pe 30 decembrie și voi insista să discutăm acest lucru pentru a lua măsurile care se impun”, ne-a spus Călugăru.

Menționăm că același film elogios la adresa lui Dodon, pe care îl puteți vedea mai jos, a fost pus pe post de toate televiziunile afiliate socialiștilor și șefului statului.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md