/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

A fost intensificat controlul la frontieră în legătură cu apariția unor focare de pestă porcină la Glodeni și Fălești

24 decembrie 2019, ora 09:31

Polițiștii au intensificat controlul la frontieră și au introdus un șir de restricții în legătură cu apariția unor focare de pestă porcină africană la mistreți, în vestul raioanelor Glodeni și Fălești.

Verificările vor fi înăsprite la trecerea frontierei de stat, atât pe segmentul moldo-ucrainean, cât și pe cel moldo-român. Astfel, oamenii legii încearcă să excludă introducerea în țară a produselor de origină animală, care sunt receptive la virusul pestei porcine africane. În caz contrar, acestea vor fi confiscate și distruse.

Polițiștii spun că, în urma intensificării controlului la frontieră, va fi diminuată migrația mistreților din țările vecine spre Republica Moldova.

„Monitorizăm continuu frontiera de stat în scopul depistării indiciilor de trecere a mistreților peste graniță, precum și a cadavrelor de porci/mistreți. Noi utilizăm la maxim echipamentul și dispozitivele tehnice din dotare”, comunică polițiștii de frontieră.

Din 20 decembrie, Poliția de Frontieră limitează accesul persoanelor și mijloacelor de transport până la ameliorarea situației:

– pentru sectorul uscat – în fășia de teren cu lățimea de 1000 metri, începând de la linia frontierei de stat spre interior;
– pentru sectorul acvatic – în fâșia de teren cuprinsă între linia frontierei de stat și digul de protecție.

Pătrunderea persoanelor în perimetrul limitat va fi permisă doar după o argumentare temeinică a necesității și cu condiția respectării normelor sanitar-veterinare și de dezinfectare la ieșirea din acea zonă. Totodată, este interzis pășunatul în zona adiacentă frontierei (o mie de metri).

 

 

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram