Cinci persoane găsite vinovate de asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, condamnate la pedeapsa capitală

Cinci persoane, găsite vinovate pentru uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi, au fost condamnate la moarte de un tribunal din Arabia Saudită, anunță BBC, citând procurorul Arabiei Saudite.

Foto: Mohammed Al-Shaikh/AFP

Alte trei persoane au fost condamnate la închisoare, sentințe cumulate la 24 de ani, potrivit Reuters.

Procurorul adjunct al Arabiei Saudite și purtătorul de cuvânt Shalaan al-Shalaan au declarat că instanța a respins acuzațiile împotriva a trei dintre cele 11 persoane care au fost urmărite, considerându-le nevinovate.

Saoud al Qahtani, un fost consilier al prinţuluimoştenitor Mohammed bin Salman, nu a fost urmărit, iar generalul Ahmed al Assiri, fostul număr doi în serviciile de informaţii, a fost achitat din lipsă de probe.

Khashoggi, un critic proeminent al guvernului saudit, a fost ucis în consulatul regatului saudit din Istanbul, de o echipă de agenți saudiți în luna octombrie a anului trecut.

Procurorul saudit a declarat că a fost rezultatul unei „operațiuni necinstite” și a pus sub acuzare 11 persoane, fără să le dea numele.


Pub