/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. Germania va transfera de urgență mii de obuze Kievului

Ce poți face în vacanță de iarnă în Republica Moldova. Variantele sunt numeroase și tentante

22 decembrie 2019, ora 08:35

Ofertele de iarnă pentru Republica Moldova, care a fost inclusă în top 10 destinații turistice de către New York Times și Lonely Planet, se axează pe turismul rural, oenoturism și experiențe culinare, fiind pe placul celor care preferă activitățile în aer liber, dar și al celor care caută gastronomie autentică și vinuri de calitate.

Republica Moldova a fost vizitată în 2018 de 160.000 de turiști din Germania, Polonia, Italia, Marea Britanie, SUA și România. Peste 44.000 de turiști români au venit anul trecut în Moldova pentru a descoperi farmecul țării noastre, iar în sezonul 2019-2020 reprezentanții Asociației Naționale de Turism Receptor din Moldova (ANTRIM) se așteaptă la o creștere cu 15% a numărului acestora.

“Oferta noastră pentru sărbătorile de iarnă, dar și pentru sezonul rece, este vastă și îl transpune pe vizitator într-un spațiu unde tradițiile sunt păstrate vii. Ne dorim să le arătăm oaspeților noștri ce înseamnă ospitalitatea și autenticitatea basarabeană, să îi facem să își aducă aminte de sărbătorile de iarnă petrecute la bunici, de mirosul de cozonac proaspăt și prăjituri.

Tocmai de aceea, la majoritatea pensiunilor se organizează cursuri de gătit sarmale, coltunași, plăcinte și cornulețe cu dulceață. La crame, pe lângă vizitele standard și degustările de vinuri, în perioada de iarnă, turiștii vor avea un program divers de evenimente muzicale, tururi cu bicicleta sau competiții sportive în galeriile subterane, unice în lume.

Moldova este o destinație care trebuie descoperită și savurată pe îndelete, cu zone interesante, fiecare cu specificul său, dar care au un numitor comun: dorința de a valorifica potențialul turistic și de a ne poziționa ca o destinație atractiva și autentică pentru vecinii noștri, cei mai apropiați oaspeți”, a declarat Natalia Turcanu, director executiv ANTRIM, scrie Business24.

Printre cramele care pregătesc activități speciale pentru sărbători, dar și pentru vacanțele de iarnă, se numără Asconi Winery, unde vizitatorii vor descoperi un târg cu dulciuri, mezeluri afumate produse chiar în bucătăria acesteia și suveniruri, Castel Mimi, unde pe toată perioada decembrie-februarie vor avea loc concerte și un târg de iarnă, dar și Atu Winery, care propune o abordare modernă și organizează cursuri de grafitti, dar și petreceri cu vin fiert.

Cunoscută pe plan mondial pentru cea mai mare colecție de vinuri – peste 1.500.000 de sticle – crama Milestii Mici are o serie de propuneri inedite pentru vizitatori: tururi cu bicicletele și ATV-urile, un maraton subteran și un festival internațional de muzică ce vor avea loc în galeriile subterane ale vinăriei.

La Chateau Purcari, pe lângă ofertele standard, vizitatorii vor putea asculta muzică live, colinde și vor primi cadouri speciale din partea casei.

La Chateau Vartely, de Crăciun și Revelion, puteți participa la un program festiv ce include muzica bună, colinde, show de lumini, vinuri și preparate delicioase.

În acest an, Cricova vine cu oferte speciale pentru petrecerile corporate, îndemnând oaspeții să petreacă o seara de neuitat în vestitele galerii subterane.

Pensiunile din Orheiul Vechi, precum Eco Resort Butuceni, Casa din Luncă, Villa Roz, Casa de sub Stîncă, Valea Stîncii oferă masterclassuri meșteșugărești și de gătit, programe folclorice, bucate tradiționale savuroase, plimbări cu trăsura sau sania trasă de cai și sunt deschise pentru a personaliza concediul fiecărui oaspete.

Turiștii pot face o escapadă în regiunea de sud a Republicii Moldova, la pensiunile din Văleni unde gazda le va fi “boonika” din spectacolele Zdob și Zdub sau chiar în Gagauzia, o regiune cu specific cultural, bucate și tradiții găgăuze. Iar cei pasionați de vânătoare și pescuit se pot caza la pensiunea Hanul lui Hanganu unde Nistrul înghețat se va transforma într-un veritabil patinoar.

Turiștii pot opta sa fie cazați în Chișinău și să meargă în excursii zilnice organizate la cramele din apropierea capitalei, sau pot să se cazeze la numeroasele pensiuni complet renovate și modernizate existente în Republica Moldova.

Costul pentru o vacantă de 4 zile care include tururi la crame și cazare la un hotel de 4 stele pornește de la 360 euro, iar pentru cazare la o pensiune rurală și participarea la diferite cursuri de gătit și activități conexe poate începe de la suma de 240 euro.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram