Ştiri

Sursa imaginii: noi.md

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Economic

21 Dec. 2019 / 13:00

Ce spune premierul despre iniţiativa de majorare a preţului la unele tipuri de pâine

După ce în seara zilei de 19 decembrie mai multe instituţii media au anunţat că două tipuri de pâine, produse de combinatul „Franzeluţa”, se scumpesc cu 25 şi 35 de bani, premierul Ion Chicu a declarat în această dimineaţă la emisiunea „Viaţa Publică” că „dacă vrei să faci asemenea iniţiativă, trebuie să coordonezi cu fondatorul, în cazul de faţă – statul.

„Noutatea despre majorarea preţului la două tipuri de pâine, care sunt propuse pe piaţă de Franzeluţa, m-a prins în Aeroportul din Bologna, când veneam spre casă. Am reacţionat pentru că Franzeluţa este o întreprindere de stat, iar procedura este următoarea: Dacă vrei să faci asemenea iniţiativă, trebuie să coordonezi, bineînţeles, cu fondatorul, în cazul de faţă - statul. Nu a fost această coordonare, noi nu am văzut calculele ce ar întemeia necesitatea majorării, respectiv a doua zi preţurile au fost diminuate. Urmează ca managementul acestei întreprinderi să prezinte calculele, care este argumentarea pentru majorare şi atunci vom vedea care e situaţia”, a precizat premierul, citat de Radio Moldova Actualităţi.  

„Vrem să asigurăm ca această întreprindere să activeze profitabil, să se dezvolte, dar nu în detrimentul intereselor cetăţenilor şi a persoanelor vulnerabile din punct de vedere al veniturilor. Preţurile au revenit la nivelul iniţial, dar urmează să examinăm calculele,  care au fost argumentele”, a adăugat Ion Chicu.

Compania a argumentat că majorarea temporară a preţului pentru două tipuri de pâine a fost determinată de creşterea preţului la făina de secară. Pentru că nu a fost coordonare, iar cei de la Guvern nu au văzut calcule, a doua zi dimineaţă s-a revenit la preţurile anterioare.

Comentarii