(video) Gianni Buquicchio: „Majoritatea parlamentară, opoziția și societatea civilă trebuie să coopereze între ele pentru a asigura un climat pozitiv”

Președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio, împreună cu ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, au susținut o conferință de presă în care au precizat elementele importante ale discuției din timpul întâlnirii cu președintele Comisiei de la Veneția. Gianni Buquicchio a declarat că s-a întâlnit cu toate persoanele importante în stat, cu majoritatea parmamentară, cu opoziția, dar și cu societatea civilă, unde i-a îndemnat pe aceștia la un dialog constructiv pentru realizarea reformei justiției.

Foto: https://gov.md/

Ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi a declarat că președintele Comisiei de la Veneția a venit în Republica Moldova pentru a se informa din prima sursă care este situația cu reforma justiției și a poziției tuturor actorilor în acest sens.

De asemenea Nagacevschi a menționat că „politicul intervine să facă totul în vederea îmbunătățirii calității sistemului de justiției. Noi vom ține cont de toate avizele pe care ni le dă Președintele Comisiei de la Veneția. În afara oricăror influențe din afară, fie că e vorba de acte coruptibile sau interese politice obscure.”

„Sper că prezența sa va clarifica situația și în privința CSM și a judecătorilor din sistemul judecătoresc. Noi avem nevoie ca întreaga putere judecătărească să ajute la reforma justiției”, a mai spus Nagacevschi.

„Reforma justiție este un interes de țară, nu un interes de partid sau subiect de campanie electorală”, a conchis Nagacevschi.

Potrivit președintelui Comisiei de la Veneția, „Republica Moldova are nevoie de o modificare serioasă a domeniului justițiar.”

„Sunt mai conștient că Republicii Moldova îi trebuie o reformă de calitate, iar pentru a o avea, este nevoie de timp pentru a o realiza”, a declarat Gianni Buquicchio.

„Vă încurajez în acest sens. O altă chesiune la care țin foarte mult, această reformă trebuie să se facă într-un dialog constant cu principalii actori, dar și cu societatea civilă. Reforma trebuie făcută cu transparență”, a mai adăugat președintele Comisiei.

Ceea ce ține de puterile în stat, Buquicchio a precizat că puterea judecătorească ar fi cea mai importantă.

„Aș spune că este chiar cea mai importantă. Puterea justițiară este esențială, de aceea toți actorii trebuie să fie uniți, trebuie să evite conflictele. Evident, pot exista divergențe de opinii, dar trebuie discutate prin dialog”, a mai precizat Gianni Buquicchio.

În același timp, preșdintele Comisiei de la Veneția a evitat să se expună pe marginea asumării făcute de fostul Guvern Sandu privitor la preselecția procurorului general, precizând că „asta este soarta guvernelor, unul pică, altul este învestit.”

De asemenea, președintele Comisiei de la Veneția a precizat că a avut o întâlnire cu CSM-ul și ministrul Justiției în această dimineață și că Comisia de la Veneția s-a expus deja pe marginea legitimității actualei componențe a CSM-ului.

Gianni Buquicchio a mai menționat că majoritatea parlamentară nu trebuie să profite că e majoritate și deține puterea, ci aceasta trebuie să țină cont de opinia poziției celor din societatea civilă și opoziție, pentru a conclucra într-un climat pozitiv de cooperare, pentru a face totul în interesul acestei țări.

„Între majoritatea parlamentară, opoziție și societate civilă e nevoie de dialog, dialog, dialog”, a conchis președintele Comisiei de la Veneția.

Amintim că în cadrul vizitei președintelui Comisiei de la Veneția în Republica Moldova, Gianni Buquicchio s-a văzut atât cu fosta prim-ministră Maia Sandu, fosta ministră a Justiției, cât și cu liderul Partidului Democrat, Pavel Filip, unde au discutat subiecte legate nemijlocit de reforma justiței și parcursul acesteia.


Pub