Și-a bătut amicul de pahar până l-a omorât. Lupta a început când unul din bărbați s-a lăudat că a făcut serviciul militar în calitate de cercetaș

Un bărbat din raionul Drochia în vârstă de 56 de ani este condamnat la nouă ani de închisoare, pentru că și-a omorât amicul de pahar, în satul Caracușenii Vechi, raionul Briceni, în urma unui conflict iscat între aceștia.

Foto: ps://stirileprotv.ro

Potrivit procurorilor, fapta a fost comisă în data de 11 iulie curent.

În acea zi, inculpatul a trecut pe la colegul său cu care muncea, pentru ca să plece împreună la locul de muncă, așa cum ambii erau zilieri la munci agricole.

Colegul, însă, s-a arătat indispus să meargă la muncă în acea zi și i-a propus să consume băuturi alcoolice.

Însă, după ce au ajuns în stare de ebrietate avansată , aceștia au devenit agresivi și au început să lupte între ei, după ce victima i-a comunicat că a satisfăcut serviciul militar în calitate de cercetaș („razvedcic” din rusă – n.r.), deși colegul are aceeași formare.

Discuția a degenerat și a dus la dezbateri agresive, care s-au transformat în luptă fizică. În rezultatul loviturilor inculpatului cu mâinile și picioarele, victima s-a ales cu șoc traumatic și hemoragic, cauzate inclusiv de fractura sternului și coastelor, dar și fractura ficatului, victima a decedat la fața locului.

Așa cum făptașul și-a recunoscut vina și a cerut examinarea cauzei sale în procedură simplificată, termenul de pedeapsă de 9 ani este o pedeapsă redusă.

În satul în care a comis crima muncea de trei luni, la fel ca și victima.


Pub