Linkuri accesibilitate

Corneliu Mihalache: În R. Moldova, televiziunea este percepută ca un instrument de susținere politică, nu o afacere media


Corneliu Mihalache, membru al Consiliului Audiovizualului (CA) din Republica Moldova, a declarat în cadrul unui interviu acordat pentru Agenția de stat Moldpres că televiziunea este percepută ca un instrument de susținere politică, și nu o afacere media.

„Dacă raportăm la piața de publicitate din R. Moldova, care a căzut de la peste 20 de milioane de euro la doar șapte milioane, avem un număr prea mare de televiziuni. Televiziunea este percepută ca un instrument de susținere politică, și nu ca o afacere de media”, a spus Mihalache.

Corneliu Mihalache susține că dacă ar fi fost gestionat corect, audiovizualul moldovean ar fi avut în prezent doar trei-patru televiziuni autohtone generaliste decât cele 10-12 televiziuni mari existente în prezent. „Este foarte greu să contracarezi propaganda externă în condițiile în care deontologia profesională a jurnaliștilor depinde de dispoziția proprietarului de televiziune care vede în ea jucăria lui personală”, a spus Mihalache în interviul cu Moldpres.

XS
SM
MD
LG