Doi reporteri de investigație din cadrul Centrului de Investigații Jurnalistice, desemnați jurnaliștii anului 2019 la categoria „Investigații”

Anticoruptie.md
20/12/2019
CIJM

Ilie Gulca și Mădălin Necșuțu, reporteri de investigație ai Centrului de Investigații Jurnalistice, au fost desemnați jurnaștii anului 2019 la categoria „Investigații”, în cadrul Galei Anuale a Clubului de Presă, organizată joi, la Chișinău, de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) și Comitetul pentru Libertatea Presei. La aceeași categorie a mai fost nominalizată echipa de jurnaliști de la RISE Moldova.

Mădălin Necșuțu și Ilie Gulca au participat în concurs cu trei anchete: „Criptorepublica”, despre afacerea cu criptomonede din regiunea transnistreană, susținută de emisari din Federația Rusă, „Vlad al Arabiei: averea, interesele și conexiunile din Orientul Mijlociu”, despre afacerile în câteva țări din Orientul Mijlociu pe care fostul lider PD și le-a creat, utilizând structurile statului, și „Stăpânii luminilor”, despre cum au ajuns zeci de milioane din banii publici în buzunarele unui funcționar al statului, prin firma soției sale, care câștiga licitații publice.   

În cadrul acestei ediții aniversare a Galei Anuale a Clubului de Presă au fost oferite 10 premii la șapte categorii.

Topul Jurnaliștii Anului 2019 arată în felul următor:

Editorial

  • Anatol Moraru, Portalul NordNews

Investigație

  • RISE Moldova
  • Ilie Gulca, Mădălin Necșuțu, Centrul de Investigații Jurnalistice

Reportaj video

  • Viorica Tătaru, TV8
  • Nicu Gușan, Emisiunea „Pur și simplu”, Radio Europa Liberă

Presa scrisă

  • Aliona Ciurcă, Ziarul de Gardă

Podcast

  • Felicia Nedzelschi, Ștefan Grigoriță, Portalul Agora

Longread

  • Olga Gnatcova, Portalul NewsMaker
  • Oameni și Kilometri

Fotografie

  • Elena Covalenco, Oameni și Kilometri

PREMII SPECIALE
Speranța anului - Diana Popa, TV8

Cel mai bun blog - Diana Guja, Teotitude.com

Evoluția anului - Portalul NordNews

Jurnalism Inovativ - Ziarul de Gardă, SP Bălți

Premiul de excelență - Vladimir Beșleagă

De asemenea, în cadrul evenimentului a fost oferită Bursa CJI în valoare de 1000 de euro. Aceasta i-a fost acordată studentei Ilinca Televca, pentru performanțe academice și implicare în activități extracurriculare de promovare a jurnalismului de calitate.

Gala „Jurnaliștii Anului” este organizată anual, începând cu anul 1995, în cadrul Clubului de presă din Chișinău. Scopul principal al acestei acțiuni este de a susține și încuraja eforturile jurnaliștilor de a face presă de calitate, aderând la standardele profesionale internaționale.

Anticoruptie.md
20/12/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii