image
Sursa foto: Jurnal.md

Greva foamei la Penitenciarul nr.17 din Rezina: 14 deținuți condamnați la detenție pe viață cer să fie eliberați

14 deținuți din Penitenciarul din Rezina, condamnați la închisoare pe viață, țin greva foamei de aproape o săptămână. În acest mod deținuții protestează pentru că instanțele de judecată nu le-ar fi dat curs cererilor de eliberare condiționată din detenție.

Purtătorul de cuvânt al Administrației Naționale a Penitenciarelor, Oleg Pantea, a declarat pentru Jurnal.md că: Declararea grevei foamei a constituit o formă de protest pentru a atenționa instanțele judecătorești asupra aplicării prevederile art.91 al. (5) din Codul penal, prin prisma temporalității normei juridice (aplicarea retroactivă a Codului penal din redacția anului 1964) și în legătură cu aplicarea de către instanța de judecată a mecanismului compensatoriu pentru condițiile precare de detenție”.

Legislația Republicii Moldova prevede eliberarea condiționată a deținuților condamnați pe viață după ce aceștia au stat 30 de ani în detenție.

Aceștia vor însă ca în privința lor să fie aplicate prevederile Codului Penal emis în anul 1964, care a fost modificat în anul 2012 și prevedea atunci că cei condamnați la detenție pe viață să poată solicita eliberarea condiționată după 25 de ani de detenție.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: