(video) Partidul Democrat, plecat definitiv din sediul de lux. Câțiva muncitori, surprinși demontând panourile PDM

Câțiva muncitori au fost surprinși cum demontează panourile Partidului Democrat din Moldova din fața fostului sediu de lux, în care aceștia activau.

Amintim că liderul PD, Pavel Filip, în vara acestui an, după ce întreaga conducere a Partidului Democrat din Moldova (PDM) și-a anunțat demisia, a declarat că partidul nu are resurse financiare pentru a menține sediul de pe strada Armenească, iar, în acest sens, sunt nevoiți să se mute într-o altă clădire.

La sfârșitul lunii ianuarie 2018 Partidul Democrat din Moldova a trecut la nou sediu. Edificiul în care democrații au stat mai mult de un an și jumătate are patru etaje și este fosta clădire a comuniștilor.

Potrivit investigației efectuate de RISE Moldova, fostul sediu de lux al PD are 7.200 de metri pătrați, care este pus sechestru, din 29 Noiembrie 2019.


Pub