Parlamentul a dublat numărul angajaților Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale

Parlamentul a aprobat majorarea efectivului-limită a Centrului Național Anticorupție cu 17 unități destinate Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale. Efectivul-limită a Centrului Național Anticorupție va avea 359 de unități. Proiectul de hotărâre a fost aprobat, astăzi, în ședința plenară a Parlamentului. Fracțiunile PAS, Platforma DA și ȘOR s-au abținutde la vot.

Foto: UNIMEDIA

„Se reclamă urgența consolidării capacităților instituționale și operaționale ale Agenției prin acoperirea insuficienței resurselor umane. Un atare rezultat nu poate fi obținut decât prin modificarea Hotărârii Parlamentului privind aprobarea structurii și efectivului-limită ale Centrului Național Anticorupție pentru a adapta numărul efectivului și structura Agenției la nevoile de reacție curente definite la nivel național, european și internațional”, menționează directorul CNA Ruslan Flocea în nota informativă a proiectului.

Respectiva majorare va conduce la modificarea structurii din cadrul Agenției, care va cuprinde 35 de funcții publice cu statut special, divizate în 5 direcții.

Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale este o subdiviziune autonomă specializată în cadrul Centrului Naţional Anticorupţie. Atribuțiile acesteia rezidă în efectuarea investigaţiilor financiare, precum și indisponibilizarea bunurilor infracționale, evaluarea şi administrarea, ținerea evidenței acestora, negocierea repatrierii bunurilor infracţionale, colectarea şi analiza datelor statistice în domeniu, etc.

În anul curent, până la 1 octombrie, de către Agenţia de Recuperare a Bunurilor Infracţionale au fost soluționate 159 de delegații, iar valoarea bunurilor sechestrate a depășit 2,333 miliarde de lei.


Pub