icon

Premierul Chicu s-a întâlnit cu Prim-ministrul Italiei, Giuseppe Conte

19-12-2019 16:53
1,536

În cadrul vizitei la Roma, Premierul Chicu a avut o întâlnire cu Prim-ministrul Italiei, Giuseppe Conte.

 

Șefii Executivelor au discutat evoluția relațiilor bilaterale și oportunitățile de impulsionare a cooperării moldo-italiene.

 

În marja Summitului CEI a fost semnat primul Program executiv de colaborare culturală între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Italia pentru anii 2020-2022. 

 

Cadrul de colaborare va consolida schimburile bilaterale pe dimensiunile culturii, educației și va contribui la aprofundarea relațiilor de prietenie între cele două țări.

 

Potrivit Programului, pe parcursul următorilor ani, Moldova și Italia vor face schimb de manuale, profesori, precum și burse de studii pentru studenții din ambele țări.

 

Alte compartimente importante prevăzute în Program se referă la cooperarea pe segmentele: cultură, artă și design; știință și tehnologie; arheologie, restaurare, conservare și protecție a patrimoniului cultural; arhive și biblioteci; informarea și colaborarea în domeniul radioteleviziunii; sport și drepturile omului.

Agenda publică

Martie 2024

L M M J V S D
 
 
 
 
1
 
2
 
3
 
4
 
5
 
6
 
7
 
8
 
9
 
10
 
11
 
12
 
13
 
14
 
15
 
16
 
17
 
18
 
19
 
20
 
21
 
22
 
23
 
24
 
25
 
26
 
27
 
28
 
29
 
30
 
31