10:00:27 19.04.2024
Stiri

CONCURS // Se caută 45 de instituții de învățământ din R. Moldova pentru a fi dotate cu seturi de robotică, în cadrul Programului Național „ROBOCLUB”

Social 19.12.2019 15:17 Vizualizări12861 Autor: Ziarul National
CONCURS // Se caută 45 de instituții de învățământ din R. Moldova pentru a fi dotate cu seturi de robotică, în cadrul Programului Național „ROBOCLUB”


Patruzeci și cinci de instituții educaționale din R. Moldova au șansa să fie dotate cu seturi de robotică LEGO®WeDo 2.0 și LEGO®MINDSTORMS® EV3, în contextul extinderii și consolidării rețelei de școli din cadrul Programului Național de studiere a roboticii „ROBOCLUB”.

Concursul a fost lansat de Proiectul de Competitivitate din R. Moldova, finanțat de USAID, Suedia și UKaid, în colaborare cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC.

Potrivit organizatorilor, 15 instituții de învățământ vor fi selectate pentru dotare cu seturi LEGO®WeDo 2.0, destinate elevilor claselor primare, iar alte 15 instituții de învățământ vor fi selectate pentru dotare cu seturi LEGO®MINDSTORMS® EV3, destinate elevilor claselor de gimnaziu și liceu.

Totodată, 15 instituții de învățământ, deja incluse în Programul Național de studiere a roboticii „ROBOCLUB”, vor fi selectate pentru dotare suplimentară cu seturi LEGO® MINDSTORMS® EV3, în baza performanțelor anterioare atinse în cadrul Programului și cu condiția de a oferi suport școlilor nou înscrise în program, fiindu-le Mentor pe parcursul implementării programului.

Instituțiile noi interesate să adere la programul „ROBOCLUB” vor completa formularul de înscriere, iar instituțiile incluse în program se vor înscrie pentru dotări suplimentare la acest link.

Toate cererile vor fi acceptate până joi,9 ianuarie 2020, ora 18:00, iar rezultatele vor fi anunțate până la sfârșitul lunii ianuarie.

În formular trebuie indicate date despre instituția de învățământ și informații despre cadrele didactice care vor preda cursul de robotică în cazul selectării instituției. Aceștia pot fi profesori de informatică, fizică, matematică, învățători de clasele primare ș. a.

La selectarea instituțiilor noi candidate se va ține cont de următoarele criterii:

  • Numărul de elevi care își fac studiile în instituție;
  • Angajamentul instituției educaționale de a identifica resursele necesare pentru desfășurarea orelor de robotică (ore opționale și/sau extracurriculare) în vederea încadrării a cel puțin 6% din numărul total de elevi în activități de instruire în domeniul roboticii, pe parcursul unui an de învățământ;
  • Disponibilitatea instituției de a co-finanța dotarea;
  • Experiența de utilizare a tehnologiilor în procesul educațional;
  • Infrastructura tehnică a instituțiilor, preferabil laptop-uri/tablete cu data producerii mai recentă de 2015 și conexiune la internet prin WiFi;
  • Experiența de participare în alte proiecte de dotare tehnică și/sau ce prevăd utilizarea TIC;
  • Alte informații suplimentare.

La selectarea instituțiilor pentru dotare suplimentară se va ține cont de următoarele criterii:

  • Ponderea elevilor instruiți în cadrul Programului „ROBOCLUB” până în prezent față de numărul total de elevi care își fac studiile în instituție;
  • Participări anterioare la formări relevante, școli de vară în domeniul roboticii;
  • Participări anterioare la competițiile FIRST®LEGO®League, FIRST®LEGO®League Junior, SumoBot;
  • Creșterea potențială a numărului de elevi implicați în activități de robotică, în cazul dotării cu seturi suplimentare;
  • Disponibilitatea de a oferi suport școlilor nou înscrise în program (cel puțin 2 școli), fiindu-le Mentor pe parcursul primului an calendaristic de implementare a programului;
  • Alte informații suplimentare.

Programul de studiere a roboticii „ROBOCLUB" este implementat în Republica Moldova începând din anul 2014 cu sprijinul financiar al USAID, Suediei și UK aid, în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Asociația Națională a Companiilor din Domeniul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor (ATIC).

În prezent, programul „ROBOCLUB” este implementat în 156 de instituții de învățământ și biblioteci comunitare din Republica Moldova. În cadrul „ROBOCLUB”, elevii învață să construiască și să programeze roboți, astfel încât aceștia să realizeze sarcini de diferită complexitate. Robotica oferă un mod interesant și practic de studiere a științei, tehnologiei, ingineriei și matematicii, totodată inspirându-i pe elevi să urmeze o carieră în aceste domenii.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md