13:28:40 19.04.2024
Stiri

Acesta este telefonul SAMSUNG care ar putea schimba totul în 2020! Apple şi Huawei rămân în urmă

Știri 19.12.2019 18:00 Vizualizări2622 Autor: Ziarul National
Acesta este telefonul SAMSUNG care ar putea schimba totul în 2020! Apple şi Huawei rămân în urmă


Mult aşteptatul smartphone Samsung Galaxy Fold cu design clamshell, sau Galaxy Fold 2 cum este acum numit pe internet, a apărut în primele fotografii neoficiale. Acestea par a fi realizate de către cineva care are acces la noul dispozitiv, acesta fiind prezentat din mai multe unghiuri, cu ecranul pornit şi cu interfaţa One UI uşor de recunoscut în prim-plan. Se pare că Motorola Razr va avea concurenţă serioasă, mai ales dacă preţul va fi unul mult mai accesibil, scrie go4it.ro.

Imaginile, care par să provină din China, conform watermark-urilor, au fost publicate de Ben Geskin, un cunoscut leaker de pe Twitter pe contul său personal. Aici putem vedea cum arată un dispozitiv Samsung pliabil care are balamaua pe verticală, nu pe orizontală, aşa cum am întâlnit pe Galaxy Fold.

Asemeni modelului Motorola Razr, acesta va fi un smartphone de tip clamshell, care aminteşte cumva de telefoanele mobile ale anilor `90 şi începutul anilor 2000, însă cu un ecran de sus până jos. Panoul OLED este perforat în partea de sus pentru a găzdui o cameră foto frontală, ceva caracteristic pentru toate telefoanele noi de la Samsung.

Atunci când telefonul este pliat, pe exterior rămâne o cameră foto duală şi un ecran secundar care poate arăta ora, data şi alte câteva informaţii rapide. Ce nu face acest display însă este să poată fi folosit pentru a interacţiona cu notificări sau pentru a fi folosit alături de cameră pentru autoportrete. De altfel, dacă ne uităm în ansamblu la acest model, acesta pare să fie unul mai „de buget”, faţă de alte dispozitive Samsung, ceea ce întăreşte puţin zvonurile din trecut care sugerau că acest dispozitiv va fi lansat la un preţ de sub 1.000 de euro.

Marginile din jurul display-ului pliabil sunt destul de groase, iar display-ul exterior este de dimensiuni mici pentru a scădea costurile de producţie. De asemenea, Galaxy Fold 2 pare să fie puţin mai gros decât Motorola Razr, însă are margini egale în jurul display-ului, fără o zonă mai groasă unde sunt găzduite anumite componente.Balamaua pare să fie similară în design cu cea de la Galaxy Fold, însă ceva mai compactă, însă la exterior rămâne o formă similară atunci când telefonul este pliat. De asemenea, un jack pentru căşti pare să fie complet absent, întrucât spaţiul interior este limitat.

Zvonurile vorbesc despre un dispozitiv Galaxy Fold 2 care va fi prezentat alături de Galaxy S11 în următoarele câteva luni. Aceasta nu ar fi o decizie tocmai ieşită din comun pentru Samsung, având în vedere că anul trecut, alături de S10, a prezentat şi modelul original de Galaxy Fold.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md