Linkuri accesibilitate

Bulgaria se pregătește de eventuala sistare a tranzitului de gaze rusești prin Ucraina din ianuarie 2020


În pofidă promisiunilor Rusiei, Bulgaria se pregătește pentru eventuala sistare, începând de 1 ianuarie, a tranzitului de gaze prin Ucraina în direcția Turciei. Țara are nevoie de 2,8 – 3 miliarde m.c. de gaze pe an din care numai o mică parte poate primi acum din Grecia.

Bulgaria și disputa ruso-ucraineană a gazelor
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:31 0:00
Link direct



În aceasta situație compania de stat „Bulgargaz” a modernizat 3 stații de compresare ale gazoductului existent prin instalarea unor sisteme mai puternice și nepoluante. În acest mod s-a pregătit trecerea in regim revers a gazoductului.


„Punctul de intrare a gazelor rusești se va mută de la Negruvoda, la frontiera cu România, la cea cu Turcia”, a declarat directorul executiv al companiei Nikolai Pavlov. Contractul cu „Gazprom” nu va fi modificat. În momentul de față cealalta companie de stat în sectorul gazelor „Bulgartransgaz” poate aduce gazele la stația de compresare Polski Senoveț, din Bulgaria de nord. Sofia este pregătită să tranziteze gaze pentru România, Republica Moldova și Ucraina.

Compania „Operator GTS” Ucraina și „Transgaz” România au semnat deja un acord care va permite, începând de 1 ianuarie, folosirea în regim revers a gazoductului de tranzit. În acest mod a fost practic modificat acordul între Naftogaz-Ucraina și Gazprom din 2009 care bloca tranzitarea în direcția sud-nord.

Sofia și Atena construiesc o nouă legătură transfrontalieră cu o capacitate de până la 5,5 mlrd.m.c. prin care Bulgaria și țările din zona vor putea primi gaze lichefiate din SUA, Egipt, Israel, Algeria și alte țări descărcate la viitorul terminal de la Alexandroupolis.

La anul Bulgaria va primi și 1 miliard de m.c. gaze azere prin gazoductul TAP.


Sofia va putea primi gaze și din România după ce a intrat în funcțiune o stație de compresare pe malul românesc.

Într-un interviu, prof. Boian Durankev a declarat că sancțiunile americane cel mai probabil nu vor afecta construcția gazoductului de tranzit Turcia-Serbia. El este finanțat din bugetul național, și spre deosebire de gazoductul pe teritoriul sârb, va fi proprietate nu a rușilor, ci a statului bulgar.

XS
SM
MD
LG