image
Sursa foto: jurnal.md

Chioşcuri noi în parcurile din centrul Chişinăului, instalate fără licitaţii // FOTO

Ieri, 17.12.2019, Primăria Municipiului Chişinău a format un grup de lucru pentru elaborarea unei noi concepții privind activitatea comerțului stradal şi promite că „în termen de 3-4 luni, echipa va elabora o nouă politică la nivel municipal vizavi de activitatea comerțului stradal”.

Între timp, în parcurile din centrul Chișinăului apar alte chioșcuri, în locul celor care au fost evacuate cândva. Acestea au fost instalate fără desfăşuarea de licitaţii şi fără o concepţie de amplasare.

În perioada în care primăria Chişinăului era condusă de primarul Dorin Chirtoacă, socialistul Ion Ceban şi colegii săi făceau nenumărate scandaluri la şedinţele Consiliului Municipal, cerând ca toate chioşcurile să fie scoase din oraş, dar mai ales din parcurile din centru, pretinzând că acestea trebuie să fie instalate după un plan urbanistic şi să aibă un desing conceput de specialişti. Dar cel mai mult socialiştii se arătau nemulţumiţi că loturile pe care erau amplasate chioşcurile erau arendate fără licitaţie.

Iată ce striga Ion Ceban la şedinţa consiliului municipal din 22 decembrie 2016:

„Noi avem un regulament! Haideţi să începem să facem regulă! Pentru că dacă o să începem să facem excepţie pentru unul, pentru al doilea, în continuare vom favoriza ceea ce s-a vorbit aici: Shanghai-smul în municipiul Chişinău. Trebuie să avem un plan urbanistic general, planuri zonale și relaţii foarte clare cu agenţii economici. Haideţi odată şi odată, pentru că dacă va fi clar că pentru unul nu se poate, înseamnă că nu se poate pentru toţi! Dacă unul trebuie să joace conform regulilor, atunci toţi trebuie să joace conform regulilor! Pentru că însuşi prin ridicarea mâinii aici, în Coniliul Municipal, favorizăm aceste acţiuni care sunt negative la nivel de oraş. Dacă vreţi opinia mea, am expus-o şi anterior. Tăti butcile, începând cu Cofe Time-urile lui Chirtoacă şi multe altele, trebuiesc scoase!”, zicea Ion Ceban, care a cerut şi desfăşurarea de licitaţii pentru instalarea chisocurilor, la aceeaşi şedinţă.

Chioșcurile din parcul Catedralei și din grădina publică Ștefan cel Mare, fotografiate ieri și azi:

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: