PSRM are un candidat pentru funcția de deputat în circumscripția Hîncești. Zinaida Greceanîi: „Nu vă spun numele, o să-i săriți în cap”

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) are un candidat la funcția de deputat în circumscripției nr. 38 Hîncești, după ce democratul Alexandru Botnari a decis să revină la conducerea Primăriei și a depus mandatul de parlamentar.

Foto: UNIMEDIA

Socialiștii însă au refuzat să dea numele celui care va lupta pentru mandatul de deputat în circumscripția Hîncești.

„Este prematur să vă spune numele, deoarace toți o să-i săriți în cap. Da, noi avem candidat și o să vi-l spunem la timpul potrivit, dar va fi înaintat de Consiliul Republican al PSRM”, a declarat lidera PSRM, Zinaida Greceanîi.

În circumscripția nr.38 urmează să aibă loc alegeri parlamentare anticipate, după ce Alexandru Botnari, ales deputat în Parlament în această circumscripție din partea PD, a anunțat că își depune mandatul și revine la Primăria Hîncești.


Pub