Camera Reprezentanților votează punerea sub acuzare a președintelui SUA Donald Trump

Camera Reprezentanţilor va vota astăzi punerea sub acuzare a preşedintelui Donald Trump, pe cale să devină cel de-al treilea preşedinte al SUA pentru care se iniţiază o procedură de destituire, a anunţat lidera democraţilor din Congres Nancy Pelosi, transmit AFP şi Reuters.

Foto: Politico

La mai puţin de trei luni de la izbucnirea scandalului ucrainean, Camera Reprezentanţilor se pregăteşte să îl pună sub acuzare pe Donald Trump pentru "abuz de putere" şi "obstrucţionarea activităţii Congresului", transmite Agerpres.

Marţi, preşedintele republican Donald Trump a lansat un atac violent la adresa opoziţiei democrate pe care o acuză că duce "un război deschis împotriva democraţiei".

Într-o scrisoarea de şase pagini adresată democratei Nancy Pelosi, Trump îşi reia obiecţiile faţă de capetele de acuzare ce îi sunt aduse şi pe care le califică ca fiind fără valoare şi absurde, într-un limbaj acuzator şi pe alocuri dispreţuitor îl care îi atacă pe Pelosi, pe democraţii din Congres, pe Joe Biden şi instituţii precum FBI-ul.

Trump o acuză pe lidera democraţilor că a transformat Camera Reprezentanţilor dintr-un organ legislativ onorabil într-o Cameră de persecuţie partinică "în timp ce cu greu îşi ascunde ura faţă de mine".

În opinia sa, votul din Cameră nu este "nimic mai mult decât o încercare de lovitură de stat ilegală şi partizană" motivată de resentimente. "Sunteţi incapabilă să acceptaţi verdictul urnelor" din 2016, o apostrofează liderul de la Casa Albă pe Pelosi.


Pub