marți, 16 aprilie, 2024
26.6 C
Chișinău
HomepageAgroEcoManagementul proiectării unei ferme ecologice

Managementul proiectării unei ferme ecologice

Recomandate

Organizarea fermei ecologice se bazază pe o analiză a punctelor tari, slabe, oportunităților și  amenințărilor, de asemenea pe analiza probelor de sol  şi de apă. Proiectarea începe cu stabilirea profilului fermei, alcătuirea rotaţiei a asolamentului, proiectarea perdelelor agroforestiere şi a gardurilor vii pentru crearea unei microclime favorabile.

Modelarea şi nivelarea terenului, împărţirea lui în parcele, amplasarea corectă a grajdurilor, spaţiilor de depozitare şi prelucrare a produselor agricole, a plantaţiilor multianuale. Pentru fermele zootehnice se mențin normele de densitate a animalelor. Finalul proiectului reflectă aspectele privind certificarea, comercializarea producţiei şi estimarea profitului.

Proiectarea fermei ecologice necesită din partea fermierului:

  • cunoștințe privind agricultura ecologică;
  • o motivație puternică pentru un mod de producție în armonie cu legile naturii, care să protejeze mediul înconjurător, sănătatea agroecosistemului și a consumatorilor de produse agricole;
  • convingerea că ceea ce face este bine, atât din partea fermierului, cât și a familiei acestuia;
  • o exploatație agricolă care să se presteze la agricultura ecologică, şi să includă mai multe culturi și de preferat și un sector zootehnic;
  • o foarte bună organizare și planificare a activităților agricole.

Fermierul care doreşte să practice agricultura ecologică trebuie să proiecteze propria fermă conform cerințelor și regulilor agriculturii ecologice. Organizarea fermei să se bazeze pe o analiză a punctelor tari, slabe, oportunităților și amenințărilor.

Înainte de începerea procesului de transformare ecologică a fermelor tradiţionale este necesar să se ia probe de sol (din stratul arabil) şi de apă din gospodărie, pentru a determina dacă aceste două surse vitale nu-s poluate. Întrucât procesul de organizare şi de formare a unei ferme ecologice durează cel puţin 3-4 ani, fiind necesară barem o rotaţie a asolamentului, iar „afacerea” trebuie să se înceapă cu stabilirea profilului fermei.

În funcţie de raportul vegetal /animal, de specia de plante culti­vate sau de animale şi păsări domestice, precum şi de posibilităţile de prelucrare a producţie agricole există mai multe tipuri de ferme ecologice:

Pentru viitoarea fermă ecologică, de asemenea, contează mult proiectarea şi plantarea perdelelor agroforestiere şi a gardurilor vii pentru protejarea solului, culturilor şi a animalelor, păsărilor împotriva vânturilor şi a insolaţiei, adică pentru crearea unei microclime favorabile. Gardul viu, odată creat şi închegat, trăieşte până la 100 ani şi asigură o împletitură prin care nu trece nici pasărea. Devine scut contra vitelor, servind totodată drept cuib şi adăpost pentru prădătorii naturali (şopârle, broaşte, arici ş.a.) atât de necesari în combaterea biologică a bolilor şi dăunătorilor plantelor agricole.

Ferma ecologică va administra atât terenuri cultivate, cât şi necultivate pentru a asigura condiţii de creştere si dezvoltare tuturor categoriilor de vieţuitoare agricole–plante cultivate şi necultivate şi animale domestice şi sălbatice. Circa 3–8% din terenul fermei ecologice să fie destinat refacerii/conservării florei si faunei.

Lucrările de proiectare trebuie să înceapă cu:

  • modelarea şi nivelarea terenului;
  • protejarea lui prin garduri vii cu vitalitate mare şi compoziţie diversă.

Împărţirea terenului în mai multe parcele asigură amplasarea corectă a grajdurilor, spaţiilor de depozitare şi prelucrare a produselor agricole, precum şi a plantaţiilor multianuale (pomi, arbuşti fructiferi şi viţă de vie).

O mare importanţă are stabilirea structurilor vegetale în funcţie de condiţiile de climă şi de sol, organizarea asolamentelor pentru culturile legumicole, de câmp şi furajere; depozitarea dejecţiilor animaliere solide şi a deşeurilor menajere; fertilizarea cu compost, gunoi de grajd, îngrăşământ verde, preparate bacteriene şi biodinamice şi cu cenuşă, roci fosfatice şi calcaroase, folosirea zamei bordolezei; efectuarea lucrărilor solului şi a celor de îngrijire cât mai la suprafaţă, fără întoarcerea brazdei, etc.

În urma majorării numărului de animale în gospodăriile ecologice şi a sporirii volumului dejecţiilor solide şi lichide, ia proporţii un fenomen periculos – creşterea concentraţiilor oxizilor de azot în apa din fântâni. Pentru a preveni şi a combate acest fenomen, recomandăm proiectarea amplasării grajdurilor, a WC-urilor cât mai departe de sursele de apă potabilă şi colectarea dejecţiilor lichide în bazine impermeabile.

Necesarul minim de leguminoase în ferma eco:

Proiectarea fermei ecologice trebuie să conţină un set de măsuri tehnologice de refacere şi de conservare a însuşirilor solului şi descrierea acţiunilor ce ţin de protecţia şi îngrijirea plantelor cultivate, animalelor şi păsărilor domestice. Această parte a proiectului se realizează prin:

  • înlocuirea în perioada de conversie a produselor chimice a mijloacelor şi metodelor tradiţionale de lucrare a solului şi de îngrijire a animalelor cu tehnologii fizice, mecanice, biologice, care constau în utilizarea gunoiului de grajd, a compostului, a preparatelor biodinamice şi bacteriene;
  • folosirea soiurilor şi hibrizilor de plante (nici într-un caz a plantelor modificate genetic) şi rase de animale rezistente la boli şi dăunători, reducerea volumului de lucrări mecanice etc.

Ferma ecologică este de lungă durată

Proiectarea şi administrarea fermei ecologice include activităţi de inspecţie şi certificarea ecologică. Pendularea frecventă între managementul ecologic şi cel convenţional este interzisă. În caz de calamităţi naturale: inundaţii, invazie de dăunători, epidemii etc., care nu pot fi stăpânite decât prin metode şi mijloace convenţionale, managementul ecologic este permis în continuare numai dacă fermierul solicită acest lucru şi ferma sa parcurge din nou etapa de conversie.

Paşii necesari pentru demararea unei afaceri profitabile de cultivare a plantelor ecologice:

  1. Obţinerea avizelor şi aprobărilor.
  2. Achiziţia mijloacelor fixe.
  3. Transportul, montarea şi probarea utilajelor (dacă se doreşte achiziţionarea utilajelor proprii).
  4. Recrutarea, selectia şi angajarea de personal.
  5. Instruirea şi verificarea personalului.
  6. Pornirea activităţii.

La construirea fermelor pentru sectorul zootehnic se va urmări ca terenul să fie salubru, neinundabil, adăposturile să fie orientate spre sud, asigurând în acest mod protecția de vânturile dominante, o bună luminozitate. Încăperile unde sunt întreținute animalele trebuie să fie uscate, curate, ventilate, luminoase, să asigure accesul liber la apă. În adăpost animalele vor avea așternut din paie sau din alte materiale naturale  corespunzătoare.

Adăposturile trebuie să corespundă cerințelor fiziologice, igienice și de producție. În adăpost suprafațele interioare și cele exterioare (excluzând pășunile) vor fi pentru bovine:

  • pentru o vacă – 6 m2 și 4,5 m2;
  • pentru tineret până la 100 kg – 1,5 m2 și 1,1 m2;
  • între 100 și 200 kg – 2,5 m2 și 1,9 m2;
  • 200-350 kg – 4 m2 și 3,0 m2;
  • mai mult de 350 kg – 5 m2 cu un minimum de 1m2 /100kg și de 0,75m2 /100kg;
  • pentru un taur reproducător – 10 m2 și 30 m2;

În condițiile creșterii ecologice a porcinelor, suprafețele minime trebuie să constituie:

  • suprafața interioară pentru o scroafă cu purcei mici – 7,5m2 , iar cea exterioară – 2,5m2;

pentru porcii la îngrășat, în funcție de greutatea corporală:

  • până la 50 kg – 0,8 m2 și 0,6 m2;
  • 51-85 kg – 1,1 m2 și 0,8 m2;
  • 86-110 kg – 1,3 m2 și 1,0 m2 respectiv;
  • pentru purceii înțărcați până ating greutatea de 30 kg – 0,6 m2 și 0,4 m2;
  • pentru scroafele de prăsilă – 2,5 m2 și 1,9 m2;
  • pentru vierii de prăsilă – 6 m2 și 8,0 m2 respectiv.

Pentru întreținerea oilor și caprelor nu sunt necesare construcții capitale și cheltuieli mari. În condițiile noastre, în acest scop pot fi folosite fostele încăperi pentru taurine, porcine, sau ridicate construcții noi puțin costisitoare. Adăposturile trebuie să fie ventilate natural, iluminate, fără curenți de aer (la care, în deosebi caprinele, sunt foarte sensibile), cu condiții de temperatură și umiditate optime.

Pentru ovinele și caprinele crescute în sistem ecologic sunt necesare următoarele suprafețe minime în adăpost și suprafața exterioară (zone de exercițiu, excluzând pășunile), respectiv:

  • 1,5 m2 pe oaie/capră și 2,5 m2;
  • 0,35 m2 pe miel/ied și 3,0 m2

În spațiile în aer liber, în afară de suprafețele menționate, vor fi prevăzute acoperișuri contra ploii, vântului, soarelui, și temperaturilor extreme.

Pentru mai multe detalii puteți consulta Regulamentul pentru implementarea Legii cu privire la producţia agroalimentară ecologică.

Autor text: Andrei Gumovschi, doctor în științe agricole

(!) Ai o întrebare legată de agricultura durabilă? Ne-o poți adresa pe adresa de email [email protected] sau în grupurile de Viber Agrobiznes Club și AgroEco. Săptămânal, răspundem la întrebările relevante împreună cu experții din domeniu. Răspunsurile le puteți găsi mai jos, dar le publicăm și pe Viber, Newsletter sau Facebook.

Video

Citește și ›

AgroEco

Alătură-te pe Viber grupului producătorilor și pasionaților de agricultură organică din Moldova!

AgroEco