Actualitate

49 de jurnalişti au fost ucişi în 2019

Patruzeci şi nouă de jurnalişti au fost ucişi în diferite ţări ale lumii în 2019, potrivit bilanţului anual realizat de organizaţia Reporteri fără frontiere (RSF), care subliniază că, ‘deşi jurnalismul rămâne o profesie periculoasă, numărul celor ucişi nu a fost niciodată atât de scăzut în ultimii 16 ani’, notează marţi AFP.

Acest bilanţ, la un minim ‘istoric’ faţă de media de 80 de jurnalişti ucişi în precedenţii doi ani, se explică prin scăderea numărului celor care şi-au pierdut viaţa pe teren în ţările cu conflicte armate – Yemen, Siria, Afganistan.

Această scădere nu ar trebui totuşi să ascundă o realitate care persistă: numărul jurnaliştilor ucişi în ţări neaflate în conflict rămâne la fel de ridicat de la un an la altul, subliniază organizaţia, citând cazul Mexicului, unde au fost ucişi zece jurnalişti, la fel ca în 2028.

Potrivit RSF, ‘America Latină, cu un total de 14 (jurnalişti) ucişi pe tot continentul, a devenit o zonă la fel de ucigaşă pentru jurnalişti ca şi Orientul Mijlociu marcat de conflicte fratricide’.

‘Chiar dacă ne bucurăm de o scădere inedită a numărului de jurnalişti ucişi în zonele de conflict, constatăm în paralel că din ce în ce în ce mai mulţi jurnalişti sunt asasinaţi pentru munca lor în ţări democratice, ceea ce constituie o adevărată provocare pentru democraţiile din care provin aceştia’, a comentat secretarul general al RSF, Christophe Deloire, într-un comunicat.

RSF indică şi un bilanţ al jurnaliştilor trimişi în închisoare pentru că şi-au exercitat profesia – 389, în creştere cu 12% faţă de 2018.

‘Aproape jumătate dintre jurnaliştii încarceraţi se află închişi în doar trei ţări: China, Egipt şi Arabia Saudită’, o treime dintre ei în China, care şi-a intensificat represiunea împotriva minorităţii uigure, afirmă RSF.

Totodată, 57 de jurnalişti sunt ţinuţi ostatici la sfârşitul acestui an, majoritatea lor concentrându-se, ca şi în 2018, în patru ţări: Siria, Yemen, Irak şi Ucraina, mai afirmă sursa citată.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *